coral

Cu toate că a trecut ceva timp de la modificarea legii referitoare la orele de liniște și de la adoptarea regulamentelor asociațiilor de locatari, subiectul încă este o mare ceață pentru mulți. Am solicitat puncte de vedere atât de la Poliție, cât și de la Primăria Cluj-Napoca, pentru a aduce un pic de lumină pe această speță.

Astfel, conform art. 2 pct. 25 din Legea 61/1991R, tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, se sancționează conform art. 3 alin. 1 lit. B. cu avertisment sau amendă între 200 și 1.000 de lei.

Astfel, indiferent de intervalul orar în care se tulbură liniştea locuitorilor, dacă agentul constatator stabileşte că s-a produs o tulburare, poate fi luată măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu articolul de lege anterior menţionat.

Orele de linişte la bloc sunt cele din intervalul 22:00 – 08:00, iar în timpul zilei, vecinii nu au voie să fie gălăgioși între ora 13:00 şi 14:00.

În afară de aceste perioade, în adunarea generală a asociației de proprietari a unui bloc se pot stabili şi alte ore de liniște/odihnă în bloc, în funcție de cerințele celor care locuiesc permanent în imobil, program care se afișează ulterior la avizier.

În acest sens, regulamentul se dezbate și se adoptă în adunarea generală a asociației de proprietari cu acordul majorității proprietarilor din condominiu și este adus la cunoștință, prin afișare la avizier sau prin înmânarea unei copii conforme a acestuia, tuturor proprietarilor, în termen de 7 zile de la adoptare.

Dacă isprava se repetă într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, gălăgioșii vor primi amenzi până la 6.000 de lei.

Regulamentul blocului trebuie să fie respectat de toate persoanele care intră în incintă, nu doar de către proprietari.

Astfel, dacă se încalcă ora de liniște stabilită în regulamentul asociției de locatari, alta decât cea stabilită expres prin lege, vecinul deranjat de zgomot trebuie să se adreseze reprezentanților asociației de locatari. Apoi, în mod individual sau împreună cu asociația de locatari, se urmează calea instanțelor de judecată.

Partea cea mai dificilă rămâne însă dovedirea daunelor aduse de producerea zgomotului.

coral

coral