coral

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de extindere a alimentării cu apă în comunele Așchileu, Bonțida, Chinteni, Ceanu Mare, Cojocna, Iclod și Vultureni.

coral

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ceea ce urmărim constant este ca prin intermediul investițiilor pe care le derulăm să contribuim la creșterea calității vieții clujenilor și la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre mediul urban și cel rural. Cu ajutorul fondurilor europene, locuitorii acestor comune vor beneficia în curând de o apă de cea mai bună calitate”.

În valoare totală de 37.215.734 lei, investiția presupune realizarea de noi rețele de aducțiune cu o lungime totală de 22,64 km, rețele noi de distribuție în lungime de 75,21 km, opt rezervoare noi, patru noi stații de clorinare și două stații de pompare. De asemenea, proiectul vizează realizarea și montarea vanelor în cămine, execuția hidranților subterani pentru stingerea incendiilor, branșamente la consumatori, precum și reabilitarea unui rezervor și a unei stații de pompare a apei potabile.

Lucrările vor fi executate în cadrul contractului de lucrări numărul 11 din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, proiect cu finanțare europeană în valoare de 355,6 milioane de euro câștigat de către Compania de Apă „Someș” S.A. la finele anului 2018.

 

coral