Patronul lui CFR Cluj, Neluțu Varga, amenință cu neprezentarea la meci. Neluțu Varga a declarat, supărat după ce formația sa a fost învinsă pe teren propriu, scor 1-2, de Gaz Metan Mediaș, că va retrage echipa din toate competițiile.
Șeful clujenilor lansează un atac și la adresa Ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, cunoscut ca un mare suporter al formației CS U Craiova, una dintre contracandidatele la titlu.
„Vă jur pe Dumnezeu că nu mai bag echipa nicăieri! Nu vreau să jignesc, dar cred că acest ministru (n.r. ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe) sabotează fotbalul românesc”, a declarat Neluțu Varga.
Amenință cu neprezentarea la meci!
Directorul departamentului de scouting de la CFR Cluj, Marius Bilașco, a anunțat după înfrângerea cu Gaz Metan Mediaș că echipa nu se va mai prezenta la meciul cu FC Argeș, în semn de proteste împotriva arbitrajelor de care are parte campioana Ligii 1.
„Poți să pierzi un joc, să faci greșeli, dar nu în maniera asta. Au fost mai multe penalty-uri, un gol valabil marcat de Ciobotariu. Nu știu ce s-a întâmplat. „Centralul” a văzut el ofsaid la gol, n-am mai întâlnit așa ceva. Am avut o discuție amicală cu el înainte de meci, era vorba de respect, dar… Suntem dezavantajați, e cert”, a declarat Marius Bilașco.
Se cere implementarea sistemului VAR
Extrem de supărat, Marius Bilașco a menționat că gruparea clujeană a solictat de mai mult timp implementarea sistemului VAR (n.r. – arbitraj video).
„Am atras atenția și anul trecut, în play-off. Nu avem nicio șansă când vii și arbitrezi de o asemenea manieră. Decizia patronului e de a nu ne prezenta la partida următoare. După meciul de la Roma nu vom merge la Pitești. Am atras atenția, e mesaj direct de la patron. Bagi mingea în poartă și ți se scoate! Nu se poate așa ceva. Niciunul nu se afla în ofsaid. Nu ai voie să anulezi un gol perfect valabil! Este tragic ce se întâmplă cu arbitrajul la noi! De când cere Dan Petrescu VAR în România. Se promite de doi ani. Dacă era VAR, toată lumea mergea acasă liniștită. Dacă ăla nu mai e gol, care dracu mai e gol? La noi, meci de meci nu primim penalty-uri. Noi nu primim trei penalty-uri pe meci”, a precizat Marius Bilașco.
Dan Petrescu, dezlănțuit după meci: „Am fost făcuți praf!”
Antrenorul formației CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost extreme de nervos după înfrângerea suferită pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș. Antrenorul a acuzat extrem de dur arbitrajul lui George Găman și este convins că CFR Cluj este urmărită de arbitri.
„Am avut prima repriză penalty clar, la Păun penalty clar și la Debeljuh penalty clar. Noi suntem singura echipă care este făcută praf. Asta nu a fost un meci corect, îmi pare rău, ăsta nu a fost un meci câștigat cinstit. Nu mă intereasează ce se întâmplă, toată lumea știe ce se întâmplă. Nu mai vreau să fac performanță în România!”, a declarat Dan Petrescu.
Gaz Metan a dat lovitura în Gruia
Gaz Metan a reușit o nouă victorie în Liga I după câteva etape de secetă, succesul venind duminică seara tocmai pe terenul campioanei CFR Cluj. În minutul 27, Ze Manuel l-a deschis foarte bine pe Ronaldo Deaconu, acesta a pătruns pe zonă centrală și l-a învins pe Grzegorz Sandomierski cu un șut din cădere. În minutul 39, Alexandru Buzbuchi a respins peste poartă șutul lui Damjan Djokovic, iar Gaz Metan a intrat cu avantaj la cabine.
Medieșenii și-au dublat avantajul în minutul 60, atunci când șutul lui Dumitru Cardoso de la peste 20 metri l-a lovit pe Andrei Burcă și-a schimbat direcția și a intrat în poarta CFR-ului.
CFR a marcat în minutul 68 atunci când Valentin Costache a trimis mingea în poartă după o centrare a lui Ciprian Deac, dar reușita a fost anulată pentru off-side. În al doilea minut de prelungiri Ciprian Deac a executat o lovitură liberă de partea stângă, mingea a lovit bara transversală, a revenit în careu iar Denis Ciobotariu a trimis-o în poartă.