O stranie și tulburătoare telenovelă se desfășoară, de mulți ani – cu bătăi, scenarii de otrăviri și alte ingrediente, demne de filmele de groază, între o femeie ajunsă la vârsta de 77 de ani, din Cluj-Napoca și bărbatul ei, mai în vârstă cu un un an decât ea! Deși până la urmă cei doi au reușit să divorțeze, în luna septembrie a acestui an, trăiesc în continuare împreună, într-un apartament – asta deoarece bărbatul împiedică partajul, neputând renunța la „atașamentul” său morbid față de victimă. Singurul care-i oferă, se pare, satisfacție și dă un sens vieții sale…
Victima: “L-am luat de soț, după nouăsprezece ani de singurătate”
Aproape inertă din punct de vedere fizic, și cu chipul așișderea, d-na Iuliana completează formularul necesar consultului, la I.M.L.Cluj. Privindu-i mâinile – cea care scrie și cealaltă, cu care se sprijină de suprafața mesei – remarc faptul că ambele sunt violacee, mai mult ca sigur de la noua bătaie încasată de la Andras, soțul ei. Am mai întâlnit-o o dată sau de două ori pe această doamnă, azi ajunsă la vârsta de 77 de ani, pentru că este o clientă fidelă a instituției medicale clujene.
Și dânsa mă cunoaște, de aceea dialogul nostru se desfășoară firesc, de parcă ar continua, din zbor, după un an sau doi de întrerupere. Îmi spune că între ea și Andras s-a creat o prăpastie uriașă, alimentată de o ură aprigă, după ce omul și-a pierdut mințile: este convins că ea îl otrăvește… Cu un efort minim de memorie, îmi amintesc faptul că și pe Andras l-am cunoscut, cu doi-trei ani în urmă, când se da de ceasul morții pe culoarele I.M.L.Cluj – și pretindea să i se facă expertiză medicală – susținând că soția lui îl otrăvește sistematic.
De fapt, era chiar greu să nu-ți amintești un bătrân cu o coamă albă, leonină, care nu ceda o clipă și-și susținea cauza cu o cerbicie de-a dreptul nebunească! Reia apoi o poveste pe care am mai auzit-o cândva, dar care conține actualizările de rigoare:
“De douăzeci de ani suntem căsătoriți, după ce eu am stat singură nouăsprezece ani. Divorțasem de primul soț și am vrut să-mi cresc singură cele două fete ale mele, c-am zis că nu aduc pe nimeni în casă. Apoi, după ce fetele au crescut și s-au măritat, a apărut Andras. Când a văzut ce casă am – el, care nu avea nimic, își băuse tot ce avea – nu s-a mai lăsat de mine.
Puțin mai târziu, când încă era totul bine între noi, am vândut casa veche, le-am dat fiicelor o parte din bani și de restul am cumpărat un apartament mult mai mic. Acela în care locuim și acum… Însă greșeala vieții mele a fost că l-am trecut în acte ca bun comun, deși soțul n-a contribuit cu nimic”!
Femeia arată că, imediat după această operațiune, Andras al ei și-a lepădat masca și și-a dezvăluit adevărata față: cea de ins alcoolic și extrem de violent! Adaugă femeia:
„Mult m-a mai bătut omul ăsta în cei douăzeci de ani, care au trecut până acum! Am mai fost aici, la I.M.L., de trei sau patru ori, bătută rău, cum știți – însă am reușit, până la urmă, să divorțez, în luna septembrie a acestui an! Dar, vă spun cu mâna pe inimă că n-am vrut niciodată să-l otrăvesc, a fost o impresie a lui – și tocmai pentru această impresie am fost și anchetată, serios, de poliție, doar pentru că acest nebun a reușit să-i impresioneze și pe polițiști”.
Iuliana: “M-a prins de păr și m-a lovit apoi cu capul de masă !”
Apoi, femeia povestește cum s-a desfășurat noua bătaie pe care i-a administrat-o Andras:
“Am avut iar o discuție legată de împărțirea cheltuielilor de la bloc – fiindcă el refuză să dea bani la întreținere și mă obligă să plătesc eu totul, de fiecare dată… Mai mult, mă minte în față că a plătit, deși o face întotdeauna cu o zi sau două înainte de a ni se tăia gazul sau curentul electric. Se pare că-i place să mă chinuie în acest fel, locuind cu mine și după divorț.
Și – deși i-am spus că-s dispusă să-i cumpăr o garsonieră, numai să plece – nu vrea să facă nimic în acest sens. Spune că-i casa lui! Dar, cum vă spuneam, Andras nu figurează decât cu numele pe actul de proprietate – și asta datorită prostiei mele! Ei, bine, ieri, la o discuție avută din nou pe tema plăților, a izbucnit din nou și m-a apucat de păr, după care m-a trântit cu capul de masă. Noroc, totuși, că mi-am revenit repede și am reușit apoi să mă apăr de loviturile lui. I le-am blocat, din această cauză mâinile îmi sunt așa de învinețite”.
Nu-și încheie bine fraza, că d-na Iuliana este poftită în cabinetul de consultații. Se întoarce, după câteva minute, cu un certificat în care medicii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri. Cu aceeași inexpresivitate pe chip, femeia își așează certificatul la suprafața tăștii sale, ca și cum nu i-ar păsa prea mult de document. Îi atrag atenția că, odată ajunsă la aer liber, hârtia s-ar putea pierde, fiind prea ieșită în afară. Se conformează, mecanic, după care adaugă, la fel de absentă:
“Nu pot spera nici de această dată că-l va da cineva afară din apartament, fiindcă e protejat de actul de proprietate. Ce mi-a mai rămas de făcut e doar să mă rog la Dumnezeu, să hotărască El ce e de făcut cu viața mea”!
Apoi, își ia rămas bun și, deplasându-se cu încetinitorul, părăsește sediul I.M.L., asemeni unei umbre. Și, privind-o, gândul mi-a zburat, inevitabil, la legătura indestructibilă ce se se stabilește, de prea multe ori, între victimă și călăul său!
Sorin Grecu
