În ziua de 21 decembrie 2019 se împlinesc 30 de ani de la Revoluția română, ocazie cu care Universitatea Babeș-Bolyai comemorează ctitorii Universității românești din 1919 (oameni politici și profesori) care au fost persecutați, arestați și întemnițați de regimul comunist din România.
În același timp, se cuvine să ne exprimăm gratitudinea și față de cel mai cunoscut disident luptător împotriva regimului comunist, doamnei profesor Doina Cornea, cea care și-a asumat cu demnitate și curaj misiunea grea de a fi vocea celor mulți și tăcuți care au luptat împotriva regimului autoritar.
Menționăm, că luni, 16 decembrie 2019, la UBB a avut loc un ciclu de manifestări menite să exprime recunoștința conducerii și a generațiilor actuale de cadre didactice și studenți pentru ctitorii de acum 100 de ani și pentru toate personalitățile care au contribuit la dezvoltarea, modernizarea și afirmarea Universității în țară și străinătate.
Un moment aparte, în cadrul acestor manifestări, l-a constituit discursul susținut de rectorul Universității Babeș-Bolyai, Acad. prof. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, în memoria personalităților care au fondat Universitatea Românească și au fost întemnițate în închisorile comuniste.
Profesori universitari clujeni persecutați, arestați și întemnițați de regimul comunist din România:
1. Alexandru Lapedatu
2. Gheorghe Leon
3. Nicolae Mărgineanu
4. Nicolae Balotă
5. Silviu Dragomir
6. Florian Ștefănescu-Goangă
7. Emil Hațieganu
8. Ioan Lupaș
9. Iuliu Moldovan
10. Victor G. Cădere
11. Onisifor Ghibu
12. Victor Papilian
13. Lucian Blaga
14. Alexandru Borza
15. Doina Cornea