Până astăzi, 4 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 92.595 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Până astăzi, 39.626 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.868 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.339 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 3.812 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 03.09.2020 (10:00) – 04.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 47 de decese (27 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.
46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.396. Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.901.240 de teste. Dintre acestea 25.177 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.781 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.396 la cerere.
Pe teritoriul României, 9.519 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.054 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.952 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 71 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.009 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 524 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.