coral

BT contribuie la transformarea oraşelor în smart cities. Aplicația 24pay, dezvoltată de compania PTP Online, care permite celor care folosesc transportul în comun din Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Timișoara să achite biletul de călătorie cu telefonul, a ajuns la peste 1 milion de tranzacții în doar 15 luni de la lansare.

Aplicația a fost lansată în martie 2018, iar plățile pentru achiziționarea biletelor sunt derulate prin parteneriat exclusiv cu Banca Transilvania, utilizând soluția acesteia de plată cu cardul. 24pay are peste 160.000 de instalări, iar zilnic, în medie, sunt realizate prin intermediul său peste 6.000 de tranzacții de cumpărare a biletelor electronice pentru transportul în comun. De la lansare și până în prezent valoarea tranzacțiilor prin 24pay este de peste 3,44 milioane lei.

Aproape 80% dintre tranzacții au fost făcute cu telefoane mobile cu sistem de operare Android, iar aproximativ 20%, prin intermediul smartphone-urilor cu sistem de operare iOS.

 „Banca Transilvania îşi propune să contribuie constant la dezvoltarea ecosistemelor de tip smartcity prin digitalizarea serviciilor publice. Ca parte din această abordare, am identificat 24pay, o inițiativă 100% românească, ca oportunitate de a dezvolta servicii complementare bankingului şi ca modalitate de implicare în transformarea localităților din România în smart cities. Ne bucurăm că soluția are o adopție rapidă, cu creşteri semnificative de la o lună la alta, oferind confort şi siguranță utilizatorilor “, afirmă Marius Flore, Director Servicii Digitale, Banca Transilvania.

„Prin 24pay, orice persoană care locuiește sau călătorește în Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Râmnicu Vâlcea, Sibiu sau Timișoara poate achita simplu și rapid transportul în comun prin intermediul cardului bancar, fără a fi nevoită să caute o casă de bilete sau să dețină bani cash asupra sa. Aplicația 24pay a crecut constant în doar câteva luni și sperăm să extindem această soluție modernă de plată a transportului în comun și în alte orașe din țară. Soluția 24pay a fost bine primită mai ales în rândul tinerilor. În Iași, spre exemplu, studenții au posibiltatea de a-și achiziționa bilete și abonamente la preț redus, ceea ce face ca aplicația 24pay să fie și mai atractivă. Ne dorim ca abonamentele, atât la preț întreg, cât și cele reduse să fie disponibile în cât mai multe orașe și suntem în discuții cu regiile de transport în acest sens. O altă funcționalitate pe care vom pune accent in perioada urmatoare va fi plata la automatele comerciale, atât pentru cafea, cât și pentru băuturi reci”,declară Dan Cernea, director general PTP Online.

Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play sau App Store. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugare inițială a unui card bancar Visa sau Mastercard.

Titlurile de călătorie pot fi achiziționate prin accesarea secțiunii ”Transport Public” din aplicația 24pay și scanarea codului QR sau, dacă telefonul este echipat cu tehnologia NFC, prin apropierea de eticheta cu simbolul NFC de pe afișele din stații şi mijloacele de transport în comun sau – pentru cei care folosesc 24pay în Cluj-Napoca – prin tastarea codului de 4 cifre de pe afișul 24pay din mijloacele de transport. În funcție de localitate, pot fi achiziționate titluri de călătorie variate, de la o călătorie până la abonamente de 30 de zile sau abonamente reduse pentru elevi și studenți. Sistemul 24pay este pus la dispoziție gratuit operatorilor de transport, fără a fi percepute costuri pentru dezvoltarea și implementarea aplicației.

PTP Online & Banca Transilvania

Despre PTP Online: PTP Online face parte dintr-un grup de companii din București care activează de peste 10 ani pe piața serviciilor de reîncărcare electronică, furnizând, de asemenea, servicii integrate de producție hardware și dezvoltare software cu aplicabilitate în mobile și vending. La nivel de grup, cifra de afaceri în anul 2017 a fost de peste 30 milioane euro.

Despre Banca Transilvania: Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România, cu peste 16% cotă de piață. BT are peste 3 milioane de clienți, 8.000 de angajați şi peste 500 de sedii în 180 de localități. BT este singurul brand bancar românesc din clasamentul Brand Finance Banking 500 (2019) şi este cel mai valoros brand bancar românesc în clasamentul Brand Finance 2019, 2018 si 2017.

 

coral

coral