Zilele Culturale Maghiare din Cluj s-au încheiat cu concertul susținut de orchestra de cameră a Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare, care a avut loc în Grădina cu Ruine de lângă Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu.
La eveniment au luat parte Emil Boc, primarul Clujului, viceprimarul Emese Olah și Gergely Balazs, organizatorul principal al festivalului.
“ZCM au învins pandemia și au dovedit că sunt un adevărat brand al orașului. Vă mulțumesc pentru că ați avut curaj să organizați acest eveniment și pentru faptul că am reușit împreună aici, acasă, să transformăm Clujul într-o cetate culturală recunoscută la nivel internațional’’, a declarat primarul Emil Boc.
Emese Olah a subliniat: ‘’S-a dovedit încă o dată că merită să crezi în viitorul acestui oraș. Clujul este un punct sigur în viața noastră încurcată. Le datorăm mulțumiri tuturor celor care lucrează pentru conservarea culturii maghiare’’.
“Ediția din acest an a fost mai restrânsă, mai modestă, dat fiind vremurile pe care le trăim. Cu toate acestea, suntem împăcați pentru că am făcut tot ceea ce s-a putut, în condițiile date. În zilele următoare vom sta și vom face o analiză a modului în care s-a desfășurat festivalul.
Nu am fi avut despre ce să discutăm dacă am fi stat și nu am fi făcut nimic. Ca urmare, atunci când o să analizăm această ediție nu o să să comparăm cu edițiile din anii precedenți, ci o să o comparăm cu situația în care ZCM nu ar fi avut loc.
Le propun și celor care au participat la evenimentele noastre să gândească la fel atunci când vor judeca manifestarea din acest an. Totodată, speram ca anul viitor totul să revină la normal și să organizăm cea de-a XII-a ediție așa cum am obișnuit publicul în anii trecuți’’, a spus Gergely Balázs.
Chiar dacă această ediție a stat sub semnul rigorilor impuse de situația epidemiologică, 10.000 de persoane s-au arătat interesate și și-au procurat bilete pentru a participa la cele 100 de programe din cadrul festivalului.
Cele mai multe evenimente au avut loc în aer liber, participanții fiind obligați să respecte toate măsurile de precauție impuse de autorități. Publicul a avut anul acesta o prezență activă în online, cu atât mai mult cu cât, pe parcursul celor trei zile, a putut să urmărească 56 de emisiuni pe canalul de televiziune al festivalului.
Cele două pagini de Facebook ale festivalului (în limbile maghiară și română) și site-ul acestuia au avut un reach total de 273.000 de persoane. Ediția din acest s-a bucurat de sprijinul a 100 de voluntari care au contribuit, alături de cei 60 de membri din echipa de organizare, la buna desfășurare a festivalului.