Primăria Cluj-Napoca alocă pentru acest an școlar peste 12.000 de burse de merit și peste 4.000 de burse de ajutor social.
Elevii din Cluj-Napoca se vor bucura de mai multe burse anul acesta, față de anul trecut. În anul școlar 2020/2021 se vor da 17.660 de burse pe primul semestru.
Conform proiectului de H.C.L. supus aprobării în ședința de Consiliu local care va avea loc mâine, elevii din învățământul preuniversitar clujean vor putea beneficia de 17.660 de burse în semestrul I al anului școlar 2020/2021, distribuite astfel:
– burse de merit: 12.772
– burse de performanță: 53
– burse de studiu: 381
– burse de ajutor social: 4.454
20% din impozitele și taxele locale plătite de clujeni sunt alocate la Cluj-Napoca pentru educație.