Pensiile în România sunt o adevărată problemă. Vârstnicii noștri trăiesc de pe o zi pe alta de multe ori, cei care locuiesc la țară mai vând lapte sau ouă să își adauge niște bani la venit.
Pe lângă necesitățile de zi cu zi, majoritatea au nevoie de medicamente, care de multe ori costă.
Situația este însă tragică pentru clujenii care trăiesc din pensii sociale. Un număr de 22,657 de persoane primesc doar 307 lei pe lună!
Conform datelor statistice Casei Naționale de Pensii publice (CNPP), aproape un milion de pensionari primesc indemnizație socială medie de numai 261 lei.
În luna iulie, numărul total al beneficiarilor indemnizației sociale pentru pensionari a fost de 952.528 de persoane.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoare medie a pensiilor suportate de bugetul de stat a fost de 261 lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în județele Cluj, cu 307 lei, Bistrița-Năsăud, cu 300 lei și Hunedoara, cu 293 lei.