Premierul Ludovic Orban a afirmat duminică, în cadrul unei emisiuni TV, că petrecerile spontane organizate de cei care au câştigat alegerile locale reprezintă una dintre cauzele creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

„Se şi vede că creşterea numărului de cazuri a început cu a zecea zi după ziua ‘victoriei’. Gândiţi-vă că în 3.300 de localităţi – lucru pe care l-am semnalat şi atunci şi le-am cerut la toţi cei care participat la chefuri să se auto-izoleze şi să încerce să se testeze, chiar şi la cerere – în 3.300 de localităţi, după alegeri, cei care le-au câştigat au făcut petreceri spontane la care au participat zeci şi sute de oameni şi în care s-a cântat, s-a scandat, unii n-au purtat măşti destul de mult şi e normal că existat un focar de infecţie acolo”, a declarat premierul la B1 TV.

CITEȘTE ȘI:

După ce a caștigat încă un mandat, un primar PSD a făcut chef cu lăutari și peste o sută de oameni

Ludovic Orban a menţionat că pe principala sursă a îmbolnăvirilor sunt, totuşi, petrecerile private în care organizatorii de evenimente şi participanţii nu au respectat regulile sanitare şi cele de distanţare.

„Această creştere a numărului de cazuri s-a datorat, în mod firesc, faptului că noi am luat decizii de ridicare a restricţiilor şi de reluarea a unor activităţi. În analiza pe care am efectuat-o, ca şi cauză a îmbolnăvirilor, pe primul loc au fost evenimentele private, motiv pentru care odată cu hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă am decis să nu mai permitem organizarea de evenimente private de tip nunţi, botezuri, mese festive şi alte categorii de evenimente”, a adăugat prim-ministrul.

CITEȘTE ȘI:

Petrecere cu 100 de persoane fără teamă de COVID-19 în Feleacu. Petrecăreții au dansat pe mese

Orban a subliniat însă că această creştere a numărului de cazuri afectează nu doar România, ci întreaga Uniune Europeană, în unele ţări state de infectare fiind chiar mai mare decât în ţara noastră.