coral

Organizația județeană PMP Cluj și-a prezentat, miercuri, cei mai importanți candidați cu care intră în bătălia pentru Parlamentul României la alegerile din 6 decembrie.

Profesorul Avram Fițiu, cel care deschide lista candidaților PMP Cluj pentru Camera Deputaților și fostul fotbalist Dorinel Mnteanu, primul pe lista organizației pentru Senat și-au prezentat obiectivele și programul politic în cadrul unei conferințe de presă organizată miercuri la sediul filialei județene. Alături de ei au fost prezenți secretarul general adjunct al PMP, senatorul Vasile Cristian Lungu, președintele organizației PMP Cluj și doctorul Ioan Vereșiu, candidatul de pe locul al doilea pentru Senat. Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a fost prezentă la eveniment.

„Mă bucur că am început campania în teritoriu la Cluj pentru că este o filială care s-a dezvoltat bine în ultima vreme. Obiectivele din programul de guvernare sunt necesare și urgente României. Prioritățile noastre sunt sănătatea, educația, ordinea și siguranța publică. De asemenea, PMP își dorește reducerea numărului de parlamentari la 300 și transparență totală la nivelul administrației publice”, a declarat Ioana Constantin.

Proaspăt intrat în politică, fostul antrenor al Universității Cluj și CFR Cluj, Dorinel Munteanu a spus de ce a ales Clujul și ce planuri are în cazul în care va intra în viitorul Parlament.

„Domeniul în care am excelat a fost fotbalul și vreau să returnez spre oameni tot ceea ce am învățat în cariera mea de 40 de ani. Vreau să fiu cel care pune bazele dezvoltării sportului românesc. Vorbim de un domeniu în care de 30 de ani nu s-a mai investit nimic. Sportul a fost uitat de parlamentari, de politicieni și rezultatele nu trebuie să mire pe nimeni, pentru că nu există rezultate fără muncă, fără investiții. Dacă voi intra, și voi intra în Senatul României, vreau să fac o politică bazată pe muncă, corectitudine, credință și adevăr, pentru că acesta, cel puțin în domeniul pentru care sunt cunoscut, nu se spune. Pentru sport de performanță trebuie investiții, trebuie infrastructură, trebuie legi care să îl susțină”, a spus Munteanu. 

Fostul component al „Generației de aur” a mai spus că a ales Clujul pentru că oamenii îl iubesc și pentru că a făcut ceva pentru acest oraș. De asemenea, Dorinel Munteanu a tras un semnal de alarmă și a afirmat că România este departe de ce înseamnă Europa.

Profesorul Avram Fițiu, candidatul PMP Cluj de pe prima poziție pentru Camera Deputaților a declarat că își propune ca, până în 2027, România să reușească să își asigure singură necesarul de hrană.

„Eu împreună cu Dorinel ne-am propus să căștigăm pariul cu agricultura și cu fotbalul, pe care le-a cam pierdut oamenii politici din România în ultimii 30 de ani de zile. (…) Programul meu politic vizează două aspecte, unul legat de zona rurală și unul legat de zona urbană. Prima și cea mai mare provocare a României este că nu are capacitatea să asigure hrana acestui popor. Circa 70% din ceea ce consumăm este mâncare din țări străine. Suntem o țară «grânar» al Europei și trebuie să devenim o țară «hambar» al Europei. Ne dorim ca România să își producă propria mâncare în următorii șapte ani. Pentru asta este nevoie să schimbăm radical modul în care este construit sistemul agricol din România, în loc să producem doar materie brută, va trebui să învățăm agricultorul din România să producă materie procesată, o materie cu valoare adăugată.

Îmi propun ca în județul Cluj, în anii care vin, să fim capabili la nivelul a 40 – 50 de mii de ferme de familie să putem asigura măcar orașul Cluj-Napoca cu mâncare, dacă nu și alte orașe din acest județ, ceea ce nu se întâmplă în acest moment. Va trebui să ne depășim această paradigmă a neputinței și să producem mâncare în primul rând pentru noi, după care ne putem gândi și la piețe terțe”, a spus Avram Fițiu.

Senatorul Cristian Lungu a explicat de ce a ales să candideze pentru un nou mandat la Sălaj și nu la Cluj, unde este președintele organizației județene a PMP.

„Logica politică nu se aliniază totdeauna cu o logică umană. În ultimii ani m-am dedicat doar Clujului, ceea ce s-a văzut și la alegerile locale, când pentru prima dată în istoria filialei, am intrat în Consiliul Județean. Dacă unele județe rămân la alegerile parlamentare sub un scor de prag electoral, ele afectează media națională.

Știind că, aici, ca președinte la Cluj am trei locomotive electorale: Munteanu, Fițiu și Vereșiu, nu doar că pot menține scorul de la locale, ci chiar pot aduce un plus, singura alegere logică pentru Sălaj, în calitate de senator de Sălaj, eram eu. Sunt singurul care să poată ducă organizația peste scorul electoral de 5% și să nu afecteze media partidului la nivel de întreaga țară”, a precizat liderul PMP Cluj Cristian Lungu.

Listă Senat PMP Cluj:

1. Dorinel Munteanu

2. Ioan Vereșiu

Listă Camera Deputaților PMP Cluj:

1. Avram Fițiu

2. Andrei Maxim

3. Adrian Nap

4. Ioan Racolța

5. Florin-Călin Borbely

coral

coral