Recent, poetul şi jurnalistul Sorin Grecu a obţinut un nou premiu literar internaţional, în Italia, de data aceasta de poezie: Premiul Preşedintelui Juriului, cu titlu de Excelență ex aequo, la concursul Premio Letterario Internazionale di poesia – "Pagine d'oro" – 2020! După alte două premii  de proză scurtă, câştigate în Peninsulă în anul 2020, de data aceasta scriitorul clujean s-a confruntat cu 789 de poeţi, majoritatea din ţara organizatoare dar şi din alte ţări de pe mapamond!

Poezia cu care scriitorul clujean s-a prezentat se intitulează „Stavo ascoltando il battito del mio cuore” („Îmi ascultam bătăile inimii”) şi face parte din recentul volum de poezie „Omul Transformer”, apărut la editura clujeană DOTA. „ Această scurtă – dar condensată poezie – mi-a fost selecţionată pentru competiţie de către o renumită scriitoare din Italia, d-na Gabriela Verban, directoarea Editurii VERBANIANA, Casa Editrice CentoVerba, ambasadoare de seamă a culturii româneşti în Occident, căreia îi mulţumesc pentru gestul său. Totodată, creaţia mi-a fost tradusă de către d-na Mirela Duma – şi ea premiată cu acest prilej – originară din România, rezidentă de peste zece ani în Italia şi poetă bine cotată acolo” – ne-a declarat, astăzi, proaspătul premiat.

Iată poezia distinsă :

ÎMI ASCULTAM BĂTĂILE INIMII

de parcă sunetele

ce bodogăneau înspăimântător de amplificat şi dogit

nu erau neapărat ale mele

 

nu veneau direct din mine

ci dintr-un loc infinit mai impersonal şi mai profund

încercat în timp

 

veneau dintr-un fel de vehicul de transfer

treceau dintr-un corpuscul într-altul

dintr-un corp străin

în celălalt şi mai străin

 

principiul vaselor comunicante

 

şi-o vietate stranie – sufletul