O poezie de Marin Sorescu (1936-1996), tradusă în engleză, a apărut afișată din data de 10 februarie în metroul londonez și va sta acolo timp de patru săptămâni. Poezia „Perseverență” de Marin Sorescu a fost aleasă pentru proiectul intitulat „Poems on the Underground” (Poezii în subteran), o inițiativă care aparține mai multor instituții britanice, între care Primăria Londrei, anunță Institutul Cultural Român.
Este un proiect care are mai bine de 30 de ani, fiind lansat în 1986, la inițiativa scriitoarei americane Judith Chernaik, care a dorit să contribuie astfel la popularizarea acestui gen literar.
Proiectul popularizează versuri semnate de scriitori din toată lumea, iar într-unul din trenurile care străbat capitala britanică se regăsește acum și poezia lui Marin Sorescu. Poemul a apărut în limba engleză încă din 1987, în traducerea lui D.J. Enright.
Iată cum sună poezia în românește:
„Voi privi la iarbă /Până voi obține titlul /De doctor în iarbă.
Voi privi la nori/Până voi ajunge Laureat / Al norilor.
Voi trece pe lângă fum / Până când fumul, de rușine, /Va deveni iar flacăra / De la început.
Voi trece pe lângă toate lucrurile /Până când ele /Vor ajunge să mă cunoască”.
Poeziile selecționate pentru această etapă a proiectului ating temele dragostei, naturii, tinereții și bătrâneții, dar și – în ton cu actualitatea – schimbarea de anotimpuri.
Dincolo de afișarea pe pereții vagoanelor, poeziile pot fi găsite gratuit și într-o variantă tipărită în stațiile de metrou, în lunile februarie și martie.
Timp de aproape jumătate de secol, Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai publicaţi autori români, în întreaga lume. Operele sale au fost traduse în peste 20 de ţări, din Statele Unite până în India, Suedia, China sau Rusia.
De la vârsta de 28 de ani, când a apărut primul său volum, "Singur printre poeţi", Marin Sorescu a mai publicat încă 23 de volume de poezie. Piesele sale figurează şi astăzi în repertoriul multor teatre din lume: Paris, Zurich, Helsinki, Copenhaga.
A fost premiat, citit în zeci de limbi, jucat pe marile scene ale lumii. A scris enorm, a pictat, a călătorit.
Un autor care ar fi meritat Nobelul, astăzi e aproape uitat în școli. A fost un român prieten al marilor romancieri universali. Un geniu. Aşa povestesc despre Marin Sorescu fraţii săi.
Citiți și: Digicult. Amintiri depănate cu George şi Ion, fraţii lui Marin Sorescu