După uşoarele scăderi consemnate în primele două luni ale acestui an, preţul locuinţelor din Cluj a revenit, la începutul primăverii, pe o traiectorie ascendentă.
În Cluj-Napoca, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,1% în martie, acestea situându-se, în momentul de faţă, la o medie de 1.887 de euro pe metru pătrat util (comparativ cu 1.848 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie).
În capitala Transilvaniei, preţurile au crescut pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,7% (de la 1.822 la 1.853 de euro pe metru pătrat util), iar cele din ansamblurile noi, cu 2,7% (de la 1.874 la 1.924 de euro pe metru pătrat).
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la nivel național, suma medie solicitată de vânzătorii de apartamente – atât noi, cât şi vechi – s-a majorat cu 1,5% luna trecută, ajungând la un nivel de 1.379 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.358 de euro pe metru pătrat util la finele lui februarie).
Evoluţii pozitive au avut loc în patru dintre cele şase mari oraşe monitorizate constant de Imobiliare.ro.
Pe de altă parte, valoarea medie de listare pentru un apartament a stagnat în alte două centre regionale, variaţiile consemnate pe cele două segmente de piaţă analizate contrabalansându-se reciproc.