Un trenul care face legătura între Oradea și Cluj-Napoca a fost forțat să oprească de doi ponei și un asin care s-au pus pe șinele de tren în zona Șuncuiuș și au refuzat să plece, scrie Bihoreanul.
Cei doi ponei și măgarul au fost observați din timp de mecanicul de locomotivă, care a claxonat pentru a-i speria, însă fără succes.
La un moment dat, trei tineri care se aflau în tren au coborât și au încercat să alunge animalele, dar n-au reușit decât să le fugărească tot pe șine. „Am stat opriți vreo 10 minute și alte vreo 10 am mers încet cu trenul în spatele măgarului și celor doi ponei. A fost o experiență… interesantă”, a povestit una dintre pasagere.