Emil Boc a propus în urmă cu câteva zile organizarea unui concert-test pentru a se vedea câtă lume s-ar îmbolnăvi dacă ar participa la un astfel de concert.
Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, a declarat că un concert experiment este mult prea riscant.
”Eu cred că acest test ar fi foarte riscant. (…) Dacă o să avem un număr foarte mare de oameni, disponibilitatea de a încălca aceste măsuri este cu atât mai mare. Persoanele care tratează tot contextul pandemic cu responsabilitate, eu zic că preferă, în acest an, să sară peste un experiment sau chiar peste un festival”, a spus prefectul la Via Cluj tv.