Primăria Cluj-Napoca, împreună cu Prof. Rada Mihalcea, cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, organizează cea V-a ediție a concursului anual pentru cei mai buni tineri cercetători români în știință și inginerie.

Premiile “Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie” recunosc tinerii cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății.

Câștigătorii acestei ediții a concursului vor primi premii în bani (Locul I 3000$, Locul II 2000$ și Locul III 1000$), mențiuni speciale, precum și diplome de merit. Acestea vor fi înmanate în cadrul unei festivități organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Prof. Dr. Rada Mihalcea.

Premiile pentru câștigătorii acestui concurs sunt asigurate de sponsorii: IQuest, Emerson.

Condiții de participare:

Se califică pentru candidatura la aceste premii toți cei care lucrează în cercetare într-un domeniu de știință sau inginerie, la universități, institute de cercetare sau companii din întreaga țară. Candidații trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2019 (inclusiv).

Se solicită nominalizări și autonominalizări care să conțină următoarele documente:

1. Scrisoare de nominalizare sau autonominalizare care să sublinieze meritele candidatului și să demonstreze motivul pentru care candidatul este potrivit pentru premiul “Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”.

2. Curriculum Vitae al candidatului.

3. O scrisoare de recomandare.

4. O copie dupa cartea de identitate a candidatului.

Calendarul desfășurării concursului pentru anul 2019:

Materialele trebuie trimise în format electronic la adresa de e-mail [email protected] până la data de 31 mai 2019. Scrisoarea de recomandare trebuie trimisă direct de către referenți la aceeași adresă de e-mail tot până la data de 30 mai 2019. Aplicațiile primite după această dată nu vor fi luate în considerare.

Nominalizările vor fi evaluate de o comisie formată din cercetători din domeniul științei și ingineriei, prezidată de Prof. Dr. Rada Mihalcea (University of Michigan).

Câștigătorii concursului vor fi anunțați la data de 30 iunie 2019, iar premiile vor fi înmânate în cadrul unei festivități organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca în luna august 2019.