coral

Primarul comunei Beliș, Viorel Matiș, a câștigat alegerile din acest an, cu toate că fusese conamndat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare. 

coral

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a semnat joi, 26.11.2020 ordinul de încetare a mandatului.

„Am semnat azi, 26.11.2020, Ordinul privind constatarea incetarii de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Beliș, a domnului Matis Viorel, ca urmare a condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsa privativă de libertate cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Încetarea se referă la actualul mandat. Atribuțiile de primar vor fi preluate de viceprimar. Vor fi organizate alegeri, în funcție de ce va stabili Guvernul in acest sens, conform Codului Administrativ”, a transmis Mircea Abrudean.

Prins in flagrant in timp ce mituia un jurnalist

Primarul comunei Belis, din judeţul Cluj, Viorel Matis (PSD), a fost condamnat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj dupa a dat mita unui jurnalist, edilul fiind prins in flagrant.

A câștigat alegerile, deși era condamnat

Cu toate că a fost condamnat, primarul din Beliș a câștigat din nou alegerile.

„Astăzi s-a încheiat o periodă grea dar plină de entuziasm! Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și vă asigur de toată susținerea mea! Pornim la un nou drum cu bucuria multor lucruri realizate dar și cu responsabilitatea de a continua toate proiectele propuse pentru comuna noastră. Mulțumesc stafului de campanie și echipei de consilieri, cei care au dovedit că suntem puternici!”, a transmis Viorel Matiș pe pagina sa de Facebook, imediat ce a fost reales primar.

coral