Vizita Papei Francisc în România este una istorică şi mult aşteptată pentru mii de oameni, iar pentru buna desfăşurare a evenimentului au fost implementate o serie de măsuri drastice de securitate, pelerinilor recomandându-se să coopereze cu voluntarii şi organizatorii.

În mod previzibil, pentru vizita Papei au fost luate măsuri de securitate drastice. Aşa cum au menţionat şi reprezentanţii Primăriei Capitalei, pe teritoriul Bucureştiului va funcţiona un plan integrat de securitate de cel mai înalt grad, considerat că fiind unul identic cu cel întâlnit la o vizită a preşedintelui Statelor Unite, scrie Mediafax.ro

Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019” a stabilit, în colaborare cu reprezentaţii Bisericilor din Bucureşti, Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj, un set de recomandări utile tuturor celor care vor participa la activităţile publice prilejuite de vizita Papei Francisc. Accesul la toate evenimentele publice se va face după implementarea măsurilor de verificare în filtrele de securitate amplasate în zonă.

Papa Francisc poate fi salutat, la sosirea în România, pe data 31 mai, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei. În această zonă coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenţi.

Pe celelalte porţiuni ale traseului coloana Suveranului Pontif se va deplasa conform protocolului de securitate impus de eveniment şi de aceea, pe aceste tronsoane de deplasare scad şansele de a-l vedea pe Papa Francisc.

Pe traseul de deplasare al coloanei oficiale este interzisă folosirea dronelor”, se arată într-un comunicat al Comitetului Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”.

Redăm programul vizitei Papei Francisc în România:

Vineri, 31 mai – Roma-Bucureşti

08:10 Plecarea cu avionul de la aeroportul din Roma/Fiumicino către Bucureşti
11:30 Sosirea la Aeroportul Internaţional Henri Coanda-Otopeni la Bucureşti

Primirea oficială la Aeroport:

12:05 Ceremonia de bun venit la intrarea complexului Palatului Prezidenţial Cotroceni
12:20 Vizită de curtoazie la preşedintele României în Palatul Prezidenţial Cotroceni
12:50 Întâlnire cu primul ministru în Palatul Prezidenţial Cotroceni
13:00 Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic în Sala Unirii din Palatul Cotroceni. Discursul Sfântului Părinte
15:45 Întâlnire privată cu patriarhul în Palatul Patriarhal
16:15 Întâlnire cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române în Palatul Patriarhal. Discursul Sfântului Părinte
17:00 Rugăciunea Tatăl nostru în noua Catedrală ortodoxă. Salutul Sfântului Părinte

Catedrala catolică. Piaţa Revoluţiei:

18:10 Şfânta liturghie în Catedrala Catolică Sfântul Iosif. Predica Sfântului Părinte

Sâmbătă, 1 iunie:

9:30 – Transfer de la Bucureşti cu avionul, spre Bacău, apoi Papa Francisc va merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia

Succesiv, papa merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice.

17:00 – Transport cu elicopterul pe aeroportul din Iaşi
17:30 – Vizită la Catedrala Romano-Catolică, după care merge în faţa Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, cărora le adresează cel de-al şaselea discurs al vizitei. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la Bucureşti

Duminică, 2 iunie:

9:00 – Transfer cu avionul de la Bucureşti la Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj

17:00 – Papa soseşte cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun
17:30 – Papa Francisc pleacă din România cu avionul, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30.

După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reşedinţa sa din Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.