Una dintre firmele care se ocupă de reabilitarea Parcului Central şi schimbarea gazonului de pe Cluj Arena, lucrări necesare după cea de a cincea ediţie Untold, a postat noi imagini cu cele două zone verzi. Este vorba despre Eco Garden, firmă care a desfăşurat a avut şi în trecut contracte pentru întreţinerea celor două obiective.
1. Parcul Central, luni seara (12 august 2019)
50.000 mp din Parcul Central se află în lucru, până la finele lunii august. Investiția se ridică la peste 1 milion de lei. "Aceste lucrări presupun schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice", transmiteau organizatorii Untold, în urmă cu o săptămână.
2. Cluj Arena, luni seara (12 august 2019)
De asemenea, lucrările de înlocuire a porțiunilor de gazon de pe Cluj Arena sunt în plină desfășurare, iar costurile se rifică la 370.000 de lei. "Pe lângă lucrările de la gazon, organizatorii vor evalua alături de managementul Cluj Arena și eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc", mai arătau organizatorii festivalului de muzică.
370.000 de persoane au participat la Untold, 20% dintre aceștia fiind străini veniți la Cluj-Napoca din toată lumea.