În perioada 23-26 iulie 2019, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj a desfăşurat un amplu proiect cultural în Serbia, în parteneriat cu Primăria orașului Vârșeț și cu reprezentanții unor localități și asociații din Banatul Istoric, Voivodina.
Delegaţia instituţiei, compusă din: Cornelia Staicu – manager, Mircea Cîmpeanu – şef birou Conservare Cultură Tradiţională, Consuela Bendea – consultant artistic artă şi arhitectură tradiţională, Adriana Andrei- consultant artistic şi Grigore Sâmboan – consultant artistic şi reprezentant de presă, a fost primită miercuri, 24 iulie 2019, la Consulatul General al României la Vârşeţ – Serbia, unde s-a întâlnit cu Consulul general, domnul Gheorghe Dinu și viceconsulul Dan Constantin. La întâlnire a luat parte profesoara Mărioara Sfera şi fiica dânsei, Ionela Sfera, care oferă un sprijin important în desfășurarea proiectului, dar și jurnaliști de la publicațiile în limba română din zonă. Au fost discutate aspecte privind derularea acțiunilor culturale comune, date privind comunitatea românească din zona Vârset și câteva dintre colaborările viitoare.
Mai multe fotografii premiate în cadrul concursului „Fotografia-document etnografic”, au fost expuse în holul Teatrului Sterija din orașul Vârșet, Serbia, pe întreaga perioadă a desfăşurării proiectului. Vernisajul a avut loc după-masa, în foaierul Teatrului. A fost vorba despre o selecție de imagini premiate în cadrul concursului „Fotografia-document etnografic” derulat de 15 ani de Centrul Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Cluj, realizate de fotografi din întreaga ţară și din străinătate, care ilustrează momente importante și detalii din viața comunităților sătești din Transilvania și din întreaga țară.
În cadrul vernisajului, la care au luat parte reprezentanți ai Consulatului General al României la Vârșet, ai primăriei orașului, ai comunităților românești, oameni de cultură și jurnaliști, au vorbit consultanții artistici ai instituției, Consuela Bendea și Adriana Andrei. A fost prezentat concursul „Fotografia-document etnografic” și orașele din România și străinătate, unde aceste fotografii au fost expuse, dar și aspecte legate de cercetarea pe teren. A luat cuvântul și profesoara Mărioara Sfera, care le-a mulțumit clujenilor pentru prezență și, pornind de la imaginile expuse, i-a îndemnat pe cei prezenți să descopere România din punct de vedere cultural, muzical și turistic. Tot în foaier a fost amenajată o expoziţie ce a cuprins port popular bănăţean, pregătită de Asociaţia femeilor „Etno Art Brakos” din localitatea Alibunar, dar și de Centrul de Artă Populară din Nicolinţ. În același timp, au fost prezentate albume cu muzică tradițională și publicații ale editurii „Tradiții Clujene”. La final, toți cei prezenți au primit cărți și albume cu muzică tradițională din zona Clujului.
În seara zilei de miercuri, 24 iulie 2019, pe scena Teatrului „Sterija” din Vârșeț, Serbia, a avut loc un dialog muzical între bănățeni și transilvăneni, în cadrul unui spectacol folcloric. Evenimentul a debutat cu un cuvânt adresat de Consulul general al României la Vârşeţ, domnul Gheorghe Dinu, care a salutat inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj de a deschide căi de colaborare și schimburi culturale între Transilvania și Banatul Istoric. La rândul său, preşedintele Adunării oraşului Vârșet, domnul Nenad Baroš, i-a asigurat pe clujeni de sprijin și deschidere în cadrul proiectului „Punți culturale între Transilvania și Banat”. Din partea instituției clujene au vorbit Cornelia Staicu – manager și Mircea Cîmpeanu – şef birou Conservare Cultură Tradiţională, care au mulțumit tuturor pentru primire și au oferit tuturor celor implicați în proiect Diplome de recunoștință.
Apoi, în cadrul unui program intitulat „Tradițiile bănățenilor”, și-n fața a sute de spectatori, a evoluat grupul vocal „Fetele de la Coştei“, care face parte din cadrul Societății cultural-artistice „Mihai Eminescu”, localitatea Coștei. După acest moment a venit rândul clujenilor, care au prezentat un spectacol de muzică și jocuri populare din repertoriul tradițional și aranjamente folclorice vocal-instrumentale, intitulat „De la tradiție la modernism”. Instituția clujeană pus în scenă o mică parte din ce este mai frumos si mai valoros, sub aspect muzical și coregrafic, în judetul Cluj și în Transilvania.
Spectacolul, susținut de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a C.J.C.P.C.T. Cluj, dirijor profesor Ovidiu Barteș, a cuprins trei tablouri distincte. În prima parte, cei prezenți au poposit în vatra satului transilvănean şi s-au bucurat de muzica şi jocul tradiţional, împreună cu rapsodul popular Vasile Soporan, declarat „Tezaur Uman Viu”, o inițiativă UNESCO, ceterașul Vasile Rizea-Șandorică din Valea Largă și jucăuși din comuna Frata. În cel de-al doilea tablou au evoluat două cântăreţe, care au preluat cântecul din vatra satului şi l-au adaptat scenei, Denisa Perde, Marinela Zegrean Istici. Tot aici au fost prezentate dansuri populare, puse în scenă în manieră coregrafică, şi desigur, momente instrumentale deosebite, prezentate de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”.
În ultima parte a fost prezentat profilul cântărețului cu educație muzicală, cu studii de specialitate, care se poate adapta cu ușurință oricărui gen muzical. Au fost prezenți cântăreți lirici, Lavinia Bocu și Cătălin Nistor, care au interpretat prelucrări folclorice ale unor compozitori renumiți, alături de prelucrări instrumentale oferite de membrii orchestrei.
La final, într-un mod inedit, s-au unit în scenă bănățenii și transilvănenii și, împreună cu publicul spectator, au interpretat cântecul „M-am suit în dealu Clujului”. Spectacolul a fost prezentat în limbile română și sârbă de Grigore Sâmboan și Ionela Sfera.
Scena a fost amenajată de membrele Asociației femeilor „La gură de ogăşel”, care au prezentat chilimuri şi port tradițional din Mesici, cu o vechime de aproape 200 de ani. Totodată, au adus în fața publicului cusături de mână de o aleasă valoare, fotografii vechi și obiecte din gospodăria tradițională.
Proiectul ,,Punţi culturale între Banat şi Transilvania” s-a bucurat de un real succes urmând ca pe viitor să continue şi sub alte forme de repreze