Primăria Cluj-Napoca va demara o campanie de promovare a vaccinării împotriva coronavirusului, în care vor fi implicate specialiști în sănătate și vedete locale.
Propunerea a venit în cadrul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca de luni, 4 ianuarie, din partea consilierului Alianței USR-Plus Alexandra Oană.
Ea a subliniat că revenirea la normalitate, cu toate aspectele acesteia – redeschiderea școlilor, restaurantelor, teatrelor – nu poate fi atinsă decât dacă 70% din populație va fi imunizată, arătând că statisticile arată un grad mare de reticență în rândul românilor, în ceea ce privește administrarea vaccinului.
„Aș vrea să pun în discuție situația vaccinării. Cred că suntem cu toții de acord că anul acesta urmează cea mai importantă campanie, și vorbesc desigur de campania de vaccinare. De succesul acestei campanii depind foarte multe lucruri esențiale, dacă se deschid școlile, dacă spitalele își cresc capacitatea pentru tratarea altor boli, în afară de COVID, dacă se redeschid restaurantele, cinematografele, teatrele, dacă putem să mergem din nou la concerte și petreceri sau dacă măștile rămân în continuare obligatorii. Experții spun că pentru a relua toate aceste activități și pentru a reveni la normalitate, trebuie să ajungem la o rată de vaccinare de 70% a populației. Statisticile arată că pornim de la un procent de aproximativ 30% dintre români care acceptă vaccinul. Mai mult, după debutul campaniei de vaccinare, comparativ cu alte țări, vedem că numărul de persoane care s-au vaccinat este mic. Situația este îngrijorătoare și cred că avem nevoie de o strategie pentru a remedia, cel puțin la nivel local, această tendință”, a spus Oană.
Consilierul local a propus demararea unei campanii de informare, în paralel cu cea realizată la nivel național de autorități, în care să fie implicate figuri publice locale, pe care clujenii le cunosc și le îndrăgesc.
Ce spune Emil Boc?
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a spus că susține acest proiect.
„Eu cred că această pandemie poate fi învinsă prin știință și cu ajutorul conștiinței. De fapt, așa spunea și fondatorul școlii medicale clujene, Iuliu Hațeganu, că medicina este știință și conștiință. Și aici avem nevoie de știință, și anume de vaccin, dar avem nevoie și de conștiință. Or, conștiința înseamnă în acest caz încredere. Cum putem cultiva încrederea? Adresându-ne acelora care pot să inspire încredere la nivelul comunităților locale. Ce vrem să facem noi: să completăm campania națională de susținere a vaccinării cu o campanie locală, dar care nu se rezumă doar la vedete, la actori, la rectori, la aleși locali.
Trebuie să ne adresăm oamenilor din microuniversul lor, adică în cine are încredere omul de la bloc? Are încredere în președintele asociației de bloc, de exemplu, pentru că l-a ales să-i gospodărească banii. Are încredere, poate, în șoferul cu care merge dimineața în transportul în comun. Are încredere în profesorul care are grijă de copilul lui la școală sau e diriginte.
Adică vrem să coborâm acest nivel de discuție la firul ierbii, pentru a cultiva și mai mult încrederea în vaccin și, repet, dincolo de campania generală, care se focalizează pe persoane publice, nu este suficient, după părerea noastră, ci trebuie să coborâm în microuniversul unde cetățeanul trăiește cu adevărat și să găsim acele persoane în care el are încredere la acel nivel”, a explicat Emil Boc, la Digi24.