La data de 20 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală și Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 4 percheziții domiciliare în municipiul Câmpia Turzii , respective în comuna Viișoara, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiunilor de șantaj, proxenetism și camătă.
În urma perchezițiilor au fost ridicate numeroase înscrisuri, iar un autoturism a fost fiind indisponibilizat în vederea confiscării.
Conform probatoriului administrat, 3 bărbați din municipiul Câmpia-Turzii, cu vârste cuprinse între 36 și 44 de ani sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de șantaj, proxenetism, respectiv camătă.
La data de 20 august, unul dintre bărbați, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda cu propunere de arestare preventivă.
În fapt, cel în cauză, în perioada septembrie-noiembrie 2019, ar fi constrâns o minoră, cu scopul obținerii în mod injust a unor foloase nepatrimoniale.
La acțiunea desfășurată au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.