coral

A fost încheiat contractul privind investigarea geotehnică a terenului pe care urmează să fie construit noul spital pediatric.

coral

Consiliul Județean Cluj a încheiat contractul având ca obiect serviciile de investigare geotehnică a terenurilor de fundare pentru terenul destinat Spitalului Pediatric Monobloc.

„Intrăm într-o nouă etapă, absolut necesară pentru ca edificarea noului Spital Pediatric Monobloc să se realizeze în condiții de maximă siguranță și control. Ne dorim ca termenele de realizare să fie cât mai scurte, astfel încât și construcția propriu-zisă a spitalului să poată începe cât mai curând”, a transmis Alin Tișe.

Valoarea contractului este de 134.220 de lei, la care se adaugă TVA, iar prestarea serviciilor se va realiza în maxim 30 de zile.

Serviciile care urmează să fie furnizate de către societatea cu care a fost semnat contractul constau în realizarea forajelor, a penetrărilor dinamice, prelevarea de probe și analizarea lor în laboratoare de specialitate, precum și întocmirea unui studiu geotehnic.

Reamintim în acest context faptul că, în urmă cu câteva zile, Consiliul Județean Cluj a încheiat și contractul care vizează întocmirea documentațiilor topografice și cadastrale pentru terenul pe care va fi construit Spitalul Pediatric Monobloc de la Cluj.

coral