S-au vaccinat majoritatea mediciniştilor clujeni, s-a vaccinat şi mare parte din personalul UMF, dar puterea exemplului este una dintre cele mai puternice forţe motivaţionale. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, a făcut publică dovada vaccinării. 

Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, a postat pe pagina sa de socializare o fotografie cu dovada vaccinării anti-COVID, alături de un msesaj motivaţional. 

„Parafrazându-l pe Descartes: Mă vaccinez, deci gândesc, gândesc, deci exist", a scris rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, sub fotografia de la vaccinare. 

Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost activ implicată de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, prin campania "Spun DA pentru vaccinare!", îndemând nu doar studenţii, dar şi populaţia să ia parte la lupta împotriva noului coronavirus prin respectarea măsurilor antiepidemice, dar şi prin metoda vaccinării.