Toate restaurantele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor, ar putea funcționa în stare de alertă cu condiții de distanțare socială.

Condițiile sunt: cel puțin doi metri de distanțare între mese și un număr de maximum patru persoane la o masă, iar mesele vor trebui despărțite prin panouri separatoare.

Legea 55/2020 prevede că, „pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.

Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară”.

 

Însă există o speranță ca aceste localuri publice care se află în interiorul clădirilor să funcționeze și în perioadă de pandemie. Un nou proiect legislativ inițiat în Parlament de PMP, prevede că „măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul operatorilor economici care asigură păstrarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea maximum patru persoane la o masă, precum și departajarea spațiului comun prin panouri separatoare între mese”.

Pentru ca proiectul să intre în vigoare, trebuie adoptat de Parlament și promulgat de președintele Klaus Iohannis.