coral

În 2020, numărul celor care nu și-au făcut revizia la centrala termică a explodat, iar acesta este minimul necesar pentru a te asigura că nu te expui unui potențial dezastru. Este clar că pandemia te-a făcut mai reticent la orice interacțiune cu străini la tine în casă, dar ar fi bine să nu mai amâni operațiunea cu pricina.

coral

În teorie, la fiecare doi ani, înainte să vină sezonul rece și să începi să dai drumul la căldură de la centrala termică, ar fi bine să faci o revizie la echipamente, să contactezi un profesionist. Așa ar fi legal. Din păcate, conform datelor agregate de Ariston Thermo România, numărul românilor care au făcut revizia în 2020 a scăzut cu nu mai puțin de 25%.

Românii nu își fac revizia la centrala termică și reprezintă o problemă

Potrivit estimărilor specialiştilor Ariston Thermo pe zona de service, numărul solicitărilor de intervenţie pentru verificări tehnice periodice sau revizii a scăzut, în 2020, pe fondul perioadei de lockdown, cu aproximativ un sfert faţă de anul anterior, 2019. În acest an, în contextul relaxării restricţiilor, numărul solicitărilor de intervenţii pentru revizie a început din nou să crească însă situaţia este departe de a fi una bună deoarece, inclusiv înainte de izbucnirea pandemiei, aceste activităţi erau realizate într-un procent foarte mic, adaugă specialiştii.

„Pandemia a schimbat obiceiurile de consum. Pe de-o parte, odată cu restricţiile de circulaţie şi impunerea, în multe cazuri, a programului de lucru de acasă, oamenii au devenit mult mai preocupaţi de confortul propriului cămin, pentru că au petrecut mai mult timp în interiorul acestuia. Pe de altă parte, ei au devenit şi mai ezitanţi în interacţiunile fizice clasice, pe care le presupuneau anterior operaţiunile de verificare şi/sau revizie tehnică a centralelor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, CEO Ariston Thermo România.

Pentru context, verificarea tehnică periodică este o operaţiune care se efectuează o dată la doi ani şi este obligatorie prin lege. Specialiştii Ariston Thermo România recomandă, însă, şi revizia anuală a centralei termice, ambele operaţiuni având rolul de a prelungi durata de viaţă a produselor şi optimiza performanţele. Scopul acestor operaţiuni este de a permite funcţionarea în siguranţă a centralelor termice, un lucru foarte important, de care depinde confortul zilnic al locuinţei și siguranța oamenilor din casă.

„Lucrurile nu stăteau foarte bine nici înainte de pandemie, când statisticile indicau că sub 50% dintre români făceau operaţiunile anuale de mentenanţă a centralei. Acest lucru arată că există o lipsă de informare referitor la motivele pentru care această operaţiune periodică este necesară. În calitatea sa de lider al pieţei de centrale termice din România, Ariston Thermo România îşi propune să fie parte din demersurile de informare a populaţiei în această direcţie şi recomandă tuturor clienţilor săi să nu neglijeze verificarea tehnică periodică a centralelor termice pe care le deţin, pentru a putea beneficia de confort sporit, în siguranţă”, a adăugat Cătălin Drăguleanu.

O verificare tehnică la centrală costă între 150 și 200 de lei, iar durata întregii operațiuni este între 1,5 și 2 ore. Printre altele, aceasta include acţiuni de curăţare şi întreţinere a schimbătorului de căldură, de verificare sau refacere a reglajelor de ardere, schimbarea filtrelor de apă rece şi încălzire.

coral