coral

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, liberalul Alin Tişe a criticat, luni, într-o postare pe Facebook, negocierile duse în ultima perioadă în interiorul partidului pentru diverse portofolii de ministru în viitorul guvern Cîțu. Tișe spune că „asistăm la Ciolaniada grețoasă, în partid, între diverse personaje, unele lipsite de valoare politică”.

coral

Liberalul a adăugat că nu doreşte nicio funcţie de ministru sau vreo altă poziţie, dar vrea să tragă un semnal de alarmă. 

„Am tot așteptat ca oamenii cu valoare politică să fie cei care să decidă în acest partid. Ultimele evenimente din partid mi-au demonstrat, însă, că aștept în zadar. Au confiscat partidul pe persoană fizică. Constat că oamenii aceștia, în aroganța și autosuficiența lor, se joacă de-a v-ați ascunselea acum cu partidul. Din aceste motive am avut scorul electoral pe care l-am avut și nu din cauza măsurilor COVID -19 luate, cum încearcă să se scuze toți neperformanții din partid. Spun acum STOP la toți lipsiții de valoare politică și administrativă! Plecați acasă și lăsați partidul pe mâna celor performanți! (…) Atenție că rămâneți fără partid, voi cei preocupați de Ciolaniadă!”, scrie Tișe, pe Facebook.

Reacția liderului PNL vine în contextul în care, în ultimele zile, în PNL există un conflict deschis între președintele partidului, Ludovic Orban și filiale PNL din Ardeal, după negocierile pentru formarea guvernului. 

Aceștia, în frunte cu Emil Boc și Ilie Bolojan sunt nemulțumiți că Ludovic Orban a cedat la negocieri ministere importante conduse de liberali susțiuți de cele două filiale. Este vorba de ministerul Transporturilor, unde Lucian Bode ar fi vrut să continue susținut de PNL Cluj și ministerul Fondurilor Europene, unde filiala Bihor îl susținea în continuare pe actualul minstru, Marcel Boloș.

Liberalii urmează să se reunească într-o ședință a Biroului Politic Național, luni seara, pentru a valida noile propuneri de miniștri ale partidului. Ludovic Orban încearcă, potrivi unor surse din partid, să împace filialele puternice din Ardeal, oferind alte ministere pe care PNL le-a obținut la negocierile cu USR PLUS și UDMR. 

coral