România se află în topul celor mai afectate state europene de noul coronavirus. Cazurile pozitive înregistrate în țara noastră ne clasează în primele 10 locuri din clasament.
România se află printre cele șapte țări din Uniunea Europeană care au un risc ridicat de mortalitate din cauza noului coronavirus, potrivit unui raport realizat de Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Totodată, cadrele medicale au ajuns la epuizare iar acest lucru afectează lupta împotriva pandemiei.
România, Bulgaria, Cehia, Croația, Malta, Spania și Ungaria au înregistrat o creștere enormă a numărului de cazuri de COVID-19, multe dintre ele fiind extrem de grave.
În raport se meţionează că "în unele regiuni din aceste ţări sistemele de sănătate sunt deja sub presiune, cu o rată ridicată de ocupare a paturilor de spital şi a secţiilor ATI şi cu personal medical în stare avansată de oboseală".
De asemenea, virusul se transmite intens în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani.