Consilierii locali au votat, cu 22 de voturi pentru și 1 neparticipare, proiectul de hotărâre privind atribuirea contractului de colectare și transport a deșeurilor municipale către Supercom. Firma bucureșteană a câștigat salubrizarea menajeră în tot județul Cluj, pentru următorii 10 ani, iar miercuri, la ora 11.00, se vor semna contractele la sediul Consiliului Județean Cluj. 

Supercom, monopol pe județul Cluj 

Ce înseamnă acest lucru? Că începând din luna octombrie 2022, municipiul Cluj-Napoca va avea un nou operator de salubritate – Supercom. Bucureștenii se ocupau până acum doar de salubrizarea stradală, pe partea de vest a orașului.

De menționat este faptul că, firma bucureșteană Supercom a câștigat salubrizarea menajeră în tot județul Cluj – pe toate cele trei loturi – Cluj-Napoca/Huedin, Gherla/Dej și Turda/Câmpia Turzii, fiecare cu comunele din jur, dar și operarea CMID – centrul de management integrat al deșeurilor. Pe lotul care cuprinde Cluj-Napoca a existat un concurent, Brantner, care a și contestat de două ori procedura. Licitația a fost organizată de Asociația de dezvoltare intercomunitară ECO Metropolitan, din care face parte Consiliul Județean Cluj și primăriile.

Factura per kilogram de gunoi 

Noul operator va amplasa pubele smart în oraș, care vor cântări gunoiul, și astfel se va calcula cât are de plătit fiecare clujean în parte. Acest  demers ar urma să încurajeze și mai mult colectarea selectivă a gunoiului, ținând cont și de faptul că stația de sortare a deșeurilor, proiect al Consiliul Județean, va fi dată în curând în folosință. 

Conform lui Iancu Pintea, președinteșe comisiei de licitație publică, instalarea noului operator de salubritazare în oraș va dura până la 6 luni. "Au un termen maxim de 6 luni, ei vor încheia contractele, vor angaja personal, vor aduce utilaje și vor încheia rapoarte lunare. La început, vom avea campanii de informare a publicului pentru colectarea selectivă corectă a deșeurilor menajare. O să avem nevoie de ajutorul Poliției Locale și al municipalității". 

Cum se va calcula mai exact factura? La case și la agenții economici, deșeurile vor fi cântărite din poată în poartă, șoferul mașinii va elibera un bon în funcție de cantiate, care va fi atașat la facuta lunară. La blocuri, deșeurile se vot cântări paușal, toate pubele din zonă, iar împărțirea costurilor se va face la numărul de locuitori arondați arealului respectiv, arată zcj.ro

Supercom, patronată de un milionar mason

Supercom SA București aparține familiei lui Ilie Ciuclea, un milionar de top, fost senator PSD și, mai apoi, vicepreședinte al UNPR. Denumit de presă ,,Lordul gunoaielor”, Ilie Ciuclea este membru al Ordinului Cavalerilor Templieri Masoni ai Ritului York din România, iar în 2013, a fost ales Mare Comandor al acestuia. Presa a scris că Supercom SA a fost înființată de Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea și Alexandru Bittner, un apropiat al lui Adrian Năstase, și cedată, ulterior, familiei Ciuclea.

Compania Supercom a declarat pe anul trecut o cifră de afaceri de aproape 220 milioane lei, un profit de 8,5 milioane lei și 1.907 angajați. Compania are contracte de salubrizare în București, Dâmbovița, Bistrița, Hunedoara, Caraș-Severin, Ilfov, Ialomița și Gorj.

Supercom a mai câștigat în 2014 contractul de salubrizare cu Primăria lui Emil Boc, în valoare de 30 de milioane de lei pentru tot orașul, însă a pierdut acest contract, după ce Consiliul de Soluționare a Contestațiilor a stabilit, în urma plângerilor înregistrate de Brantner și Rosal, că societatea a fost favorizată de municipalitate la licitație, iar instanțele au mers pe mâna deciziei și au scos firma din cărți.

Firmele de salubritate încasează mai mulți bani din bugetul local ca să nu mărească facturile clujenilor

Consilierii locali au aprobat, în ședința din 4 august 2022, modificarea tarifelor de colectare a gunoiului menajer. Primăria a crescut subvenția de la bugetul local pentru a nu mări facturile clujenilor. 

În ședința CJ Cluj, din 27.07.2022, a fost aprobat tariful serviciului public de operare a CMID Cluj-Napoca. Astfel, s-a modificat tariful de depozitare a gunoiului menajer de la 168.91 lei/tonă fără TVA la 248,29 lei/tonă fără TVA, fapt care a dus o creștere a tarifului de tratare și depozitare de 30%. În urma acestei situații, firmele de salubrizare au cerut recalcularea tarifelor practicate de acestea. Prin urmare, Primăria Cluj-Napoca crește subvenția acordată de la bugetul local pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, după cum urmează:

5.94 de lei/pers/lună pentru deșeurile sortate
19.57 de lei/ms/lună deșeuri voluminoase 

Subvenția se acordă până la data intrării în exploatare a stației de tratare mecanico-biologică construită în cadrul CMID.