coral

Potrivit prefectului Mircea Abrudean invocarea tratamentului salin, pe proprie răspundere, sau chiar motivul drumeției, ar putea permite deplasarea persoanelor din altă localitate la obiectiv.

coral

Vizitabilă pentru tratament

Salina Turda s-a redeschis recent, dar permite accesul doar cu măști de protecție, în grupuri mici și cu respectarea distanței între persoane de cel puțin 1,5 metri. Chiar dacă e vorba de un spațiu închis, acesta poate fi accesat și de către cei care bifează pe declarația de ieșire din localitate sau din zona metropolitană participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament, susține Mircea Abrudean, cel care coordonează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență:

„Varianta de tratament teoretic se poate da doar de către un medic specialist. Pe de altă parte, nu îl poate opri nimeni pe omul respectiv, dacă vrea să meargă la Salină și consideră că face asta în scop de tratament, să facă asta, din punctul meu de vedere. Acesta este și punctul de vedere pe care l-am comunicat IPJ-ului. E un obiectiv important în județul Cluj, cred că poate fi considerat ca opțiune curativă”, a spus, pentru EBS Radio, prefectul Mircea Abrudean.

La Salină, din alte județe

Chiar dacă este un spațiu închis, fie și de dimensiuni mari, obiectivul turistic ar putea fi luat în calcul de vizitatori și ca destinație de drumeție, crede prefectul Mircea Abrudean:

„Contează opțiunea, până la urmă, a celui care declară asta și organul abilitat să constate cred că poată să discearnă în acest sens”, a spus președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Potrivit acestuia, Salina nu este deschisă în această perioadă doar pentru locuitorii municipiului pe raza căruia pe care se află:

„Este un obiectiv important pentru România, de altfel înțeleg că au fost zilele trecute persoane și din alte județe. Nu grupuri, sunt reguli de distanțare socială acolo și accesul este foarte bine controlat, dar au fost mai multe persoane din alte județe”, a precizat Mircea Abrudean.

Salina Turda a atras anual sute de mii de vizitatori, în 2018 numărul acestora fiind de aproape 700.000.

coral