coral

Scandal monstru în curtea Spitalului Județean Cluj, între deputatul clujean Emanuel Ungureanu și managerul al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petru Șușca. Potrivit Gazeta de Cluj, asistăm la încă o ”producție” marca Emanuel Ungureanu contra lui Petru Șușcă. Nu este prima de acest gen, iar atacurile deputatului USR împotriva managerului Spitalului Județean Cluj sunt de fapt o ”vendetă personală” împotriva acestuia, deoarece Șușcă nu a angajat-o pe soția lui Ungureanu la Spitalul Județean. Practic, linia de gardă de Dermatologie unde soția deputatului Ungureanu făcea gărzi a fost desființată. Mai mult, doamna Ungureanu este angajată a UMF, iar cele două instituții, spitalul și universitatea, se supun unei legislații diferite în ceea ce înseamnă normele de muncă și, implicit, scoaterea la concurs a unor posturi.

coral

Din câte se pare, Petru Șușcă l-a acționat în instanță pe Emanuel Ungureanu, după ce deputatul USR i-a adus jigniri grave managerului Spitalului Județean Cluj. Așa că nu vrem să speculăm că un deputat USR ar exercita în vreun fel presiuni asupra lui Șușcă pentru a nu continua acțiunea în instanța de judecată, mai arată sursa citată. 

coral