În cadrul unei conferințe de presă, Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești a anunțat ce proiecte urmează să fie implementate în domeniile educație și timp liber.
„Responsabilitatea mea este să mă asigur că infrastructura și politicile publice pe care administrația floreșteană le impune să fie în acord cu nevoile floreștenilor”, a declarat Pivariu.
Astfel, administrația locală dorește să intervină pe mai mult planuri și urmează să fie implementate proiecte pe infrastructură educațională și pe cea a petrecerii timpului liber.
„Clădirile, sălile de clasă, laboratoarele și echipamentele sunt elemente cruciale ale școlilor. Infrastructura de înaltă calitate îmbunătățește rezultatele elevilor și reduce rata de abandon școlar. Avem nevoie în Florești de școli, grădinițe și creșe”, a spus edilul.
Astfel, urmează a fi realizată o nouă școală în zona străzii Eroilor. cu o capacitate de 900 de elevi, pe o suprafață de 6.500 de metri pătrați. Școala va fi destinată copiilor de la clasa zero până la clasa a VIII-a.
„La proiectarea acestei școli mizăm pe sustenabilitate și pe crearea unui mod cât mai apropiat de natură. Curtea școlii va fi generoasă și va avea o sală de sport adiacentă”, a explicat Pivariu.
De asemenea, în ceea ce privește Liceul „Dumitru Tăuțan”, acesta ar urma să aibă anexat un bazin de sport și o sală de sport cu 180 de locuri, dar și o zonă de agrement.
Centru cultural la Florești
După ce anul trecut a fost inaugurat un parc în zona Poligonului din Florești, în continuarea parcului ar urma să fie ameanajt un Centru Cultural pe o suprafață de 15.000 de metri pătrați. Centrul cultural va fi format din două corpuri, primul corp pentru activități culturale, iar celălalt corp va fi o sală de spectacole cu aproximativ 1.800 de metri.
Cum își vor petrece floreștenii timpul liber
Floreștenii de ani de zile se plâng că nu au modalități de petrece a timpului liber în comună, motiv pentru care majoritatea se deplasează în Cluj-Napoca. Administrația locală însă anunță că dorește să se axeze pe soluționarea acestei probleme. Astfel, un nou loc de joacă de 2.000 de metri pătrați va fi amenajat în cartierul Cetatea Fetei, în vecinătatea blocurilor ANL.
De asemenea, există planuri mari pentru malul Someșului. Primarul comunei Florești a anunțat că se dorește ca prima parte a malului Someșului, în amonte de barajul Florști, să fie amenajată pe o suprafață de 2 kilometri liniari.
Astfel se va realiza o zonă de promenadă cu mobilier urban, pistă de biciclete, pistă de alergare. Asta este însă doar prima parte a planului de amenajare. Se dorește ca pe viitor să se realizeze o amenajare completă a malului Someșului.
De asemenea, se dorește amenajarea unei faleze, tot pe malul râului Someș.