Un caz șocant a avut loc la Cluj-Napoca, unde sâmbătă noapte un copil de nouă ani a fost găsit mort în casă. Mama băiețelului, o femeie de aproape 40 de ani, este acuzată că și-a bătut până la moarte fiul și a fost reținută.
Din primele informații reiese faptul că mama copilului de 9 ani a fost reţinută de poliţişti şi urmează să fie prezentată magistraţilor pentru arestare preventivă, relatează Agerpres. Rezultatele necropsiei au arătat că „moartea copilului a fost una violentă şi a survenit ca urmare a agresiunilor suferite”, a transmis IPJ Cluj.
Criminaliștii au descoperit că trupul fără viață al băiețelului era plin de răni și de vânătăi. Din primele cercetări, copilul a fost omorât în bătaie. Principalii suspecți sunt mama băiețelului și concubinul acesteia, relatează Monitorul de Cluj. Femeia, care are trei copii, a fost dusă la audieri.
Potrivit anchetatorilor, femeia a început să-l bată pe băiețelul de doar nouă ani în jurul orei 14. Mai apoi, și-a luat ceilalți fii și a plecat de acasă. După câteva ore, ea s-a întors și l-a găsit pe copilul bătut, fără suflare. În stare de șoc, femeia a sunat la 112 abia câteva ore mai târziu. În jurul orei 23, echipajul SMURD care a intervenit la fața locului a constatat decesul minorului și i-a dus la spital pe ceilalți doi frați, în vârstă de 12, respectiv 9 ani, aflați în stare de șoc. Moartea băiețelului a fost considerată suspectă, așa că medicii au solicitat intervenția Poliției. Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.