Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj-Napoca, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită iubitorii de film joi, 4 iulie 2019, începând cu ora 21.30, la prima proiecție din seria ,,Seri de vară”: ,,Victoria și Abdul” – o poveste impresionantă despre o regină și prietenul ei cel mai bun.
Inspirat din fapte reale, acest film aduce în atenția celor din fața ecranului povestea unei prietenii total atipice, petrecute la curtea Reginei Victoria (câștigătoarea premiilor Oscar, Judi Dench), în ultimii ei ani de domnie.
Abdul Karim (Ali Fazal) este un tânăr funcționar care vine din India pentru a lua parte la Jubileul de Aur al Reginei. În scurt timp, el va deveni favoritul suveranei iar această alegere va fi un adevărat șoc pentru întreaga Curte. Din momentul în care Regina va începe să nesocotească toate regulile și restricțiile impuse de poziția pe care o deținea de atâta vreme, între cei doi se va lega o prietenie neașteptată, bazată pe devotament, pe care membrii curții vor face tot posibilul să o distrugă.
Participarea este gratuită, locația evenimentului fiind terasa sediului central al Bibliotecii (Calea Dorobanților nr. 104) , situată la etajul I.