coral

Profesorul Mircea Coşea avertizează că România va intra într-o criză internă din toamnă. Acesta susține că românii vor fi pe cont propriu în lupta cu facturile mari la energie electrică. 

coral

Specialiştii avertizează că România va intra în criză. Mircea Coşea susţine că în perioada următoare se va lupta pentru supravieţuire, precizând că românii vor fi pe cont propriu în lupta cu facturile mari.

„Este o criza romaneasca care o să inceapa în toamna asta. Nu e o criza financiara, mobiliara. E o criza internă a României de supraviețuire. România o să intre într-o perioada în care se va lupta pentru supraviețuire .

România nu a făcut nimic în ultimele 10 luni pentru a pregăti intrarea în aceasta circulatie, care inseamna nu doar liberalizarea pieței energiei, ci şi contracararea efectelor din exterior a unor inflatii. Inflația e inevitabilă.

Suntem un popor liber, suntem de capul nostru. Guvernul nu ne protejează, nu cred că o să se gaseasca soluții pe termen scurt. Suntem lăsați în voia sorții”, a spus Mircea Coşea într-o intervenţie la România Tv.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că ANRE şi ANPC vor începe controale la furnizorii de gaze, după ce mai mulţi consumatori au reclamat modificarea preţurilor şi facturi exorbitante. Ministrul afirmă că furnizorii care au anunţat un preţ fix pentru un an de zile şi îl modifică intră sub incidenţa a două legi şi vor fi amendaţi, în unele cazuri amenzile fiind ”fabuloase”.

”Începe controlul ANRE cu Protecţia Consumatorului la toţi furnizorii de gaze. Lucrurile sunt foarte simple (…) nu aveau voie să mărească preţul pentru că în mai au anunţat oferta de 1 iulie. Compania respectivă a anunţat preţul, cu preţ fix pe un an de zile. Dacă tu modifici preţul şi ai anunţat că e preţ fix pe un an de zile, dacă modifici preţul, intri sub incidenţa a două legi: una e legea protecţiei consumatorului la ofertă înşelătoare, care nu are amendă aşa de mare. A doua este amendă între 5 şi 10% pe cifra de afaceri pe Legea energiei, pe acelaşi lucru: ofertă înşelătoare.

Eu îi rog pe toţi furnizorii să fie corecţi, să aibă corectitudine faţă de clienţi şi să nu abuzeze de poziţia lor dominantă pe piaţă, pentru că omul nu se uită pe contract când face. Se uită pe ofertă, vede, după care semnează mai departe (…) Dacă au semnat un contract în care au clauză de mărire şi nu au mers pe ofertă cu preţ fix, din păcate, acolo nu îi mai poate ajuta nimeni”, a mai declarat ministrul la Digi 24.

Hidroelectrica a primit cele mai mari amenzi de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) în perioada 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021, în timp ce Enel este compania pe numele căreia s-au depus cele mai multe reclamaţii, arată datele furnizate de ANRE pentru AGERPRES.

coral