Teatrul de Păpuși „Puck”, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, îi așteaptă pe spectatorii mai mici sau mai mari să ia parte duminică, 23 iunie, de la ora 11.00, la spectacolul nonverbal „Strada cu îngeri”. Acesta ilustrează legătura dintre oameni și îngeri și abordează teme cum ar fi bunătatea, frumusețea și credința în mai bine. 

coral

„Fiecare dintre noi are parte de miracole cotidiene: avem momente de iluminare, momente de inspirație, când ni se pare că simțim atingerea angelică a lumii spirituale. Poate se întâmplă atunci când ne îndrăgostim, poate când ieșim în natură, sau când interacționăm cu animalele. Ne emoționează, iar acea lumină se trezește și se amplifică. Este un demers sensibil, delicat și onest", spunea regizorul Decebal Marin înaintea premierei din ianuarie 2017.

coral

Spectacolul a participat la diferite festivaluri naționale și internaționale și a fost distins cu premii de prestigiu. Astfel, între altele, „Strada cu îngeri” a adus la Cluj două premii foarte importante acordate de organizatorii celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii de la Subotica – Serbia. Mai exact, artiștii clujeni au primit Premiul pentru cele mai frumoase păpuşi, realizate de Decebal Marin şi Ion Bătăiosu şi Premiul pentru calitatea mânuirii păpuşilor, acordat celor patru actori care alcătuiesc distribuţia spectacolului.

Distribuția este formată din Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Robert Gutunoiu și Andra Ștefan. Caracterele sunt realizate de Ion Bătăiosu și Decebal Marin, pictura de Elena Ilaș, sculptura de Florin Marin, iar muzica este semnată de Traian Păcurar.

Spectacolul le este destinat în egală măsură copiilor de cel puțin cinci ani, adolescenților și publicului adult.

coral