Spitalul monobloc de Copii din Cluj-Napoca va fi unul de importanță regională. Aici vor lucra împreună 12 secții pediatrice și 1300 de angajați, dintre care 500 sunt medici.
Concursul de soluții pentru conceptul spitalului și proiectul tehnic, premiat cu 6 milioane de euro, a fost câștigat de cea mai mare firmă de infrastructură spitalicească din Spania.
Spitalul, unic în această parte a Europei, va avea 5 etaje și va fi ridicat în cartierul Borhanci, aproape de aeroport și de viitoarea Centură Metropolitană.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, investiția putea fi realizată într-o curte a actualului spital de copii, dar așa era doar o altă clădire medicală, nu un centru medical de excelență.
„Încă de când era stadionul Cluj Arena discutam dacă e mai important stadionul sau spitalul. Conjunctura a făcut atunci să facem stadionul pentru ca era în fază de demolare deja”, a declarat Alin Tișe.
Până la finele anului va fi gata Studiul de Fezabilitate, iar la finele lunii vom avea PUZ-ul pe această zonă. În primăvara anului viitor se va lansa licitația de executare.
Valoarea proiectului este de 150 milioane de euro, finanțare cuprinsă deja în PNRR.
Viitorul spital monobloc pentru copii va fi și centru de cercetare pediatrică.
În total vor fi amenajate 510 paturi de internare, va fi și heliport pentru urgențe.
Subteranul clădirii va funcționa ca loc de parcare, cu peste 650 locuri asigurate.