BT Arena din Cluj-Napoca va găzdui Campionatele Europene de tenis de masă, în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2021. Fiind țară gazdă, dar și deținătoarea trofeului la fete, România este calificată automat cu ambele echipe, feminină și masculină. Meciurile se vor juca pe două mese „show-table", cu un design unic. Fetele sunt în grupă cu Italia și cu Belgia, în timp ce băieții le vor întâlni în faza grupelor pe Slovenia, Luxemburg și Finlanda.

<!–[if gte vml 1]>

<![endif]–>

„Pentru băieți nu e o grupa ușoară, fiecare meci e greu când joci la tine acasă. Vrem calificarea din grupă. Obiectivul de performanță e accederea în primele opt echipe ale Campionatului European. Avem avantajul că jucăm în România. La fete, vrem să câștigăm pentru a treia oară consecutiv. Mereu, fetele au avut acest obiectiv. Avem o echipă foarte bună, omogenă, care a ajuns la maturitate. E o echipă valoroasă și în permanență avem nevoie de confirmări”, a declarat Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă.

Câștigătoare a ultimelor două turnee finale ale Campionatului European, naționala feminină este compusă din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu și Andreea Dragoman, antrenate de „principalul” Viorel Filimon și „secundul” Elena Sebe.

Lotul masculin este format din Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareș Șipoș, Darius Movileanu și Eduard Ionescu. Antrenori: Andrei Filimon (principal) și Ionuț Seni (secund).

Iată componențele grupelor:

FEMININ

·       Grupa A: Germania, Spania, Slovacia

·       Grupa B: ROMÂNIA, Italia, Belgia

·       Grupa C: Austria, Belarus, Serbia

·       Grupa D: Ucraina, Cehia, Slovenia

·       Grupa E: Ungaria, Portugalia, Croația

·       Grupa F: Polonia, Suedia, Anglia

·       Grupa G: Rusia, Luxemburg, Grecia

·       Grupa H: Olanda, Franța, Turcia

Program „tricolore”

1.       29 septembrie, ora 16:00: România vs Belgia

2.       30 septembrie, ora 16:00: România vs Italia

MASCULIN

<!–[if gte vml 1]>

<![endif]–>

·       Grupa A: Germania, Belarus, Ucraina

·       Grupa B: Suedia, Belgia, Grecia

·       Grupa C: Anglia, Slovacia, Serbia

·       Grupa D: Austria, Polonia, Spania

·       Grupa E: Portugalia, Danemarca, Turcia

·       Grupa F: Franța, Rusia, Olanda

·       Grupa G: Croația, Cehia, Italia, Ungaria

·       Grupa H: Slovenia, ROMÂNIA, Luxemburg, Finlanda

Program „tricolori”

1.       28 septembrie, ora 19:00: România vs Luxemburg

2.       29 septembrie, ora 19:00: România vs Finlanda

3.       30 septembrie, ora 19:00: România vs Slovenia

„România este favorită, dar nu e singura. Favorite mai sunt și Austria, Germania, Portugalia, Ucraina, toate echipe de top. Așa că eu spun că, deși suntem printre favorite, nu ne putem gândi că nu vom avea adversar”, a opinat antrenorul fetelor, Viorel Simion. Statutul naționalei tricolore este reflectat și de cotele din oferta Stanleybet.

Balcaniada, un antrenament reușit

Înaintea turneului final al CE, reprezentanții României au participat la Campionatele Balcanice. „Tricolorele” Irina Ciobanu, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și Alina Zaharia au cucerit medalia de aur pe echipe, câștigând toate meciurile cu 3-0.

La rândul lor, Alin Spelbuș, Alexandru Manole și Cristian Chirița au obținut medalia de argint. Sportivii noștri au câștigat grupa B, din care au mai făcut parte Italia și Bulgaria, iar pe tabloul principal au trecut de Albania și Serbia. În finală, România a fost învinsă de Turcia (1-3).

La individual, Andreea Dragoman a fost medaliată cu aur, impunându-se în fața Adinei Diaconu, în finală. Irina Ciobanu și Alina Zaharia au obținut medaliile de bronz.

Cristian Chirița a câștigat medalia de aur după un parcurs fără greșeală, care a culminat cu victoria din finala cu Batuhan Ulucak. România a cucerit medalie și la dublu masculin. Alin Spelbuș și Cristian Chirița au obținut bronzul și au fost la un pas de finală, după 2-3 în fața turcilor Sahin și Gul. De asemenea, perechea formată din Cristian Chirița și Andreea Dragoman este medaliată aur în proba de dublu mixt, în urma finalei jucate împotriva turcilor Sahin și Ozturk.

Bernadette Szocs a luat medalia de bronz la Top 16 Europa

Bernadette Szocs a obținut medalia de bronz la ediția 2021 a Top 16 Europa, turneul campioanelor din tenisul de masă. În semifinale, Bernadette a condus-o cu 3-1 la seturi pe portugheza Fu Yu, dar a pierdut cu 3-4. În „optimi”, românca o învinsese cu 4-1 pe rusoaica Ganna Gaponova. În aceeași competiție disputată în perioada 18-19 septembrie, Elizabeta Samara a fost învinsă (1-4) în „optimi” de cehoaica Hana Matelova.