coral

Casa de pariuri Superbet a decis să încheie colaborarea cu Daniel Pancu, după o serie de declarații revoltătoare prin care fostul fotbalist și-a declarat simpatia pentru Ramzan Kadîrov, fostul său patron de la Terek, conducătorul Ceceniei, și principalul aliat al lui Vladimir Putin în războiul declanșat în Ucraina.

Pe lângă laudele la adresa lui Kadîrov, Pancu a oferit declarații șocante pentru Fanatik, despre tradițiile cecenilor: „Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs”.

Superbet se dezice de Daniel Pancu

Prima reacție la derapajele lui Pancu a venit încă de ieri, sub semnătura Ioanei Mihalcea, editorialist GSP: 

Da, am pierdut multe lucruri de-a lungul secolelor, inclusiv posibilitatea de a omorî oameni fără nicio consecință. Domnule Pancu, acestea nu sunt tradiții, să fie clar! Tradiție e să faci cozonaci sau să mergi la Înviere, nu să ucizi femei. Despre ce vorbim?! Acel „nu neapărat” în acest context e pur și simplu înspăimântător!

Cei de la Superbet au reacționat la o zi după apariția interviului și au emis un comunicat prin care se dezic de Daniel Pancu. Contractul fostului fotbalist cu casa de pariuri a fost reziliat. 

În urma unor declarații publice care contravin în totalitate valorilor brandului Superbet, conducerea companiei anunță încheierea oricărei colaborări cu Daniel Pancu, începând chiar de astăzi, 5 martie a.c. Ne delimităm cu fermitate de orice fel de declarații care, din ignoranță sau rea voință, nu țin cont de dramele trăite de poporul ucrainean. La fel de ferm ne delimităm de felul în care Daniel Pancu face referire la modul de a înțelege tradițiile cecene, asociindu-le cu acte de violență împotriva femeilor. 

Toate campaniile în care este utilizată imaginea fostului nostru ambasador Daniel Pancu au fost oprite de la difuzare. Din considerente tehnice, pot exista unele întârzieri în implementarea acestei decizii, dar toți partenerii noștri din media ne-au asigurat că vor pune în practică hotărârea noastră în cel mai scurt timp. 

Echipa Superbet este fondată pe un set de valori fundamentale, incompatibile cu ura și violența, de orice fel. Toate declarațiile lui Daniel Pancu sunt un derapaj major de la acest set de valori.
-Superbet

O parte dintre declarațiile ireale făcute de Daniel Pancu despre Ramzan Kadîrov

Îl respect enorm pe Ramzan Kadîrov. Problemele cu războiul mă depășesc și nu vreau să fac comentarii politice. […] Eu nu știu de atentate sau crime, dar nu mă miră cu nimic. E un om foarte credincios și fidel legilor Islamului [Ce au de învățat românii de la ceceni?] Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord. Asta e viziunea mea despre viață! Nu putem să mai fim niciodată ca ei. Noi am pierdut multe lucruri pe parcurs

Chiar dacă bisericile sunt din ce în ce mai populate, copiii noștri au alte exemple în viață și altă educație. Îmi pare rău să spun lucrul ăsta, dar suntem foarte departe de ei!
-Daniel Pancu

Cine este Ramzan Kadîrov

Ramzan Kadîrov (45 de ani) este liderul Republicii Cecene, un apropiat al lui Vladmir Putin. Este alături de Rusia inclusiv în războiul declanșat în Ucraina, trimițând trupe pentru sprijinirea invaziei. 

De-a lungul anilor, Kadîrov a fost acuzat de mai multe organizații internaționale de răpiri, asasinări politice, tortură și încălcări flagrante ale drepturilor omului. Printre măsurile implementate pe teritoriul Republicii Cecene se numără limitarea drepturilor femeilor și campanii împotriva persoanelor LGBTQ.

coral

coral