coral

La data de 4 octombrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului Cluj, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au acţionat în sistem integrat, împreună cu jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi ,,Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea verificării  modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

coral

Acţiunea s-a desfăşurat în 3 etape, fiind verificate zone unde se pot crea aglomerări de persoane, respectiv pieţe, supermarketuri, parcuri, baze sportive, centre comerciale, terase, mijloace de transport în comun, săli de jocuri, zone de agrement. 

Prima parte a acţiuni, desfăşurată între orele 12.00-14.00, a urmărit respectarea măsurilor de siguranță în zona unităților alimentare, bisericilor, mijloacelor de transport în comun, piețe, zone de agrement, baze sportive  din Cluj-Napoca, fiind legitimate 37 de persoane şi verificate 9 autovehicule. 

În urma neregulilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 9 sancţiuni contravenţionale, 4 dintre acestea fiind aplicate conform Legi 55/2020. 

În intervalul orar 18:00-21:00, au fost verificaţi operatorii economici, punându-se accent pe zona centrală a municipiului. 

În această etapă, au fost legitimate peste 40 de persoane, fiind totodată verificaţi aproximativ 20 de agenţi economici. 

În ultima parte a zilei, în intervalul orar 23:00-01:00, poliţiştii au continuat activităţile preventive, în sistem integrat, fiind verificate restaurante, terase, săli de evenimente şi săli de jocuri de noroc, ocazie cu care au fost legitimate aproximativ 50 de persoane şi controlaţi 9 operatori economici. 

De asemenea, pe parcursul întregii activități preventive, au fost verificate mijloacele de transport în comun, în vederea respectării normelor de prevenirea răspândiri virusului COVID-19, de către călători. 

coral