coral

O tâlhărie calificată avut loc în cursul zilei de duminică, 25 decembrie, a doua zi de Crăciun, în Florești, acolo unde un tânăr a fost atacat și deposedat de telefonul mobil. Doi dintre atacatori, în vârstă de 23 și 31 de ani, au fost reținuți de poliție.

coral

La data de 25 decembrie a.c., în jurul orei 07.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Florești, ar fi fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a constatat că la aceeași dată, în jurul orei 07.00, în timp ce bărbatul de 30 de ani se afla în parcul Ion Luca Caragiale, din Cluj-Napoca, împreună cu alte 4 persoane, pe fondul unor divergențe avute cu unii dintre ei, ar fi fost agresat fizic și i-a fost sustras portofelul. Persoanele bănuite au fost depistate la scurt timp de la comiterea faptei, în Parcul Central din Cluj-Napoca, de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

În baza probatoriului adiminstrat, 2 bărbați cu vârste de 23 și 31 de ani, ambii din Cluj-Napoca, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

coral