Consiliul Județean Cluj organizează între 9 și 11 august, o nouă ediţie a Târgului Produs de Cluj, eveniment dedicat artizanilor şi producătorilor clujeni, la Satu Mare. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Shopping City Satu Mare şi va avea loc în parcarea mall-ului sătmărean.

coral

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: ,,Caravana Târgului Produs de Cluj, se întoarce la Satu Mare la doar patru luni de la precedenta vizită, deoarece sătmărenii s-au dovedit a fi gazde de excepție. Din dorința de a fi prezenți în cât mai multe orașe din țară, pentru a ne prezenta unui public cât mai larg, de regulă, nu organizăm două târguri în același oraș într-un an. Dar primirea și aprecierile de care ne-am bucurat aici, solicitările venite pentru o nouă ediție, ne-au făcut să refacem programul și să ne întoarcem, la Satu Mare pentru a doua oară în 2019 și suntem convinși că nu vom regreta decizia.

coral

La această ediție a Târgului Produs de Cluj la Satu Mare vor fi prezenţi aproximativ 60 de producători şi artizani, care vor expune uleiuri presate la rece, miere de albine şi produse apicole, brânzeturi, preparate din carne, dulcețuri, siropuri, turtă dulce, ciocolată şi prăjituri de casă, preparate după rețete tradiționale. Pe standuri vor fi și vinuri, lavandă şi produse pe bază de lavandă, costume populare şi accesorii necesare acestora, bijuterii lucrate de mână, ceramică, jucării şi produse de marochinărie.

De asemenea, sătmărenii vor avea la dispoziție și fructe și legume de sezon. Întreaga ofertă din cadrul Târgului Produs de Cluj provine direct de la producători, astfel că sătmărenii vor avea ocazia să achiziționeze marfă de calitate, la preț de producător.

Vizitatorii mari şi mici vor avea la dispoziţie un modern parc de distracţii, activități specifice vârstei, dar și un spectacol de magie. Iubitorii de folclor sunt aşteptaţi zilnic la spectacolele susţinute de artişti de renume şi de tinere talente în ale jocului și cântecului popular.

coral