Câștigător a trei ediții 6633 Arctic Ultra, Tibi Ușeriu se aventurează într-o nouă cursă extremă care se desfășoară în Canada. Yukon Arctic Ultra considerată este cea mai dificilă competiție de acest gen din lume deoarece articipanții vor alerga pe o distanță de 430 mile (700 de kilometri) la temperaturi ce pot ajunge până la minus 50 de grade Celsius. Această nouă provocare a ultramaratonistului are ca scop mediatizarea drumului care unește Via Transilvanica. Astfel, Yukon va deveni în curând cel mai nordic punct de pe planetă în care va ajunge să fie cunoscut Drumul Via Transilvanica.
"Într-o bună zi, după ce am stat o vreme îndelungată de unul singur, am descoperit că există posibilitatea să alerg. De atunci alergarea a devenit pentru mine sinonimă cu libertatea. Sinonimă cu un parcurs și cu un sens. Nu am alergat niciodată de dragul performanței sportive, pentru bani sau pentru premii. Am urmărit mereu ceva personal. Am căutat să mă împac iar și iar cu mine însumi, să mă regăsesc. Cu fiecare cursă în care mă implic, descopăr un alt Tibi decât cel pe care îl știam cândva. În 3 februarie 2019 voi lua startul la o nouă cursă extremă: Yukon Arctic Ultra. Voi încerca să parcurg cei aproape 700 de kilometri cu gândul la un drum de acasă, al nostru. Fiindcă Via Transilvanica, o să vedeți, într-o bună zi va face parte din viața multor români și străini. Alerg așadar ca ambasador al Via Transilvanica, acest Camino românesc, care ne poate aduce pe toți mai aproape unii de alții. Iar acum, parcă e nevoie de acest lucru mai mult ca niciodată", a transmis Tibi Ușeriu.
Startul competiției se va da în 3 februarie în Shipyard’s Park din orașul Whitehorse iar participanții vor trebui să alerge până în orașul Downson City. Recordul competiției datează din 2013 și este deținut de danezul Casper Wakefield care a reușit să parcurgă cele 430 de mile în 186 ore și 50 de minute.