coral

Toamna și-a intrat în drepturi și a venit cu zăpadă în România. La 2.500 de metri, în zona vârfului Coştila din Bucegi, au căzut deja primii fulgi de nea din acest an. 

coral

Meteorologii spun că fenomenul este normal pentru această perioadă a anului în zonele înalte ale munților. La 2.500 de metri, în zona vârfului Coştila din Bucegi, a fulguit mai bine de un sfert de oră și apoi a viscolit.

Ninsoarea a încetat, însă vântul o să bată puternic mai ales că în vigoare este o avertizare Cod galben. Miercuri s-au înregistrat -3 grade la Vârful Omu, -1 în Munţii Tarcu, 0 grade la Bâlea şi în Călimani. Potrivit ANM, în această lună temperaturile vor fi în scădere și chiar sub valorile normale pentru această perioadă. De asemenea, în toată țara sunt anunțate ploi.

O nouă avertizare Cod galben de vânt puternic

Agenția Națională de Meteorologie a emis, joi, o nouă avertizare Cod galben de vânt puternic. În Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, în estul Munteniei, în sud-vestul Olteniei și local la munte, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50…65 km/h, iar pe creste, în special ale Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Intensificări locale și temporare ale vântului vor fi și în centrul și sudul teritoriului, cu viteze de 40…50 km/h. Avertizarea este valabilă în intervalul 02.09.2021 ra 10:00 – 02.09.2021 ora 21:00 și vizează județele: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Vrancea, Covasna, Buzău, Pravoha, Brașov, Argeș, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Caraș Severin, Hunedoara, Alba și Mehedinți.

 

coral