Statele Unite ale Americii sunt considerate cea mai puternică națiune de pe Glob. Majoritatea oamenilor visează să ajungă să trăiască măcar pentru câteva zile „visul american”. Aici totul este la superlativ și nu degeaba se spune că este țara tuturor posibilităților. Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii sunt națiunea din lume care are și cele mai bizare legi.
Care sunt cele mai bizare legi din Statele Unite ale Americii
Legile sunt norme obligatorii, apărate de puterea de Stat, prin care se garantează funcționarea societății și armonizarea relațiilor dintre oameni. De asemenea, acestea duc la crearea unui cadru relativ de siguranță și dezvoltare. Însă, ce te faci atunci când legile pe care trebuie să le respecți sunt puțin spus bizare?
În Statele Unite ale Americii există multe legi ciudate, pe care nu mulți oameni le știu. Majoritatea dintre ele sunt făcute publice abia atunci când sunt încălcate, iar avocații sunt nevoiți să își apără clienții. Cei care nu trăiesc în America s-ar putea să se amuze copios pe seama acestor legi.
Top 15 cele mai bizare legi
Oklahoma – este interzis prin lege să mănânci hamburger sau să mergi cu spatele prin centrul orașului. Mai mult, nu este legal să muști din sandvișul altcuiva.
California – este interzis să mănânci o portocală în timp ce te afli în cadă. Legea este în vigoare din 1920, pentru a preveni orice reacţie periculoasă între acidul fructului şi sărurile sau uleiurile de baie.
Connecticut – un castravecior murat trebuie să sară, în caz contrar nu este murătură. Iar dacă un astfel de castravecior ilegal este vândut drept murătură, vânzătorul prins este sacționat.
Kentuky, Alabama, New York sau Georgia – au interzis prin lege să bagi înghețata în buzunar. Legea este mai veche și a fost adoptată pentru a împiedica furtul cailor, fiindcă aceștia aveau tendința de a urmări până acasă persoanele care ascundeau ceva dulce în buzunar şi se pierdeau.
Carolina de Nord – furatul de grăsime din restaurant este pedepsit cu 1.000 de dolari. Legea a fost dată în anul 2012, considerându-se că aceste resturi alimentare pot distruge natura.
Virginia – copii nu au voie să meargă la colindat de Halloween.
Michigan – femeile nu au voie să se tundă fără permisiunea soțului lor.
Kentucky – nu poți vopsi o rață cu albastru și să o oferi spre vânzare. Trebuie să ai minimum șapte rațe vopsite așa.
Florida – dacă un elefant este legat un parcometru, se plătește parcarea la fel ca pentru autovehicul.
Indiana – nu ai voie să ai mustață dacă ești pupăcios din fire.
Ilinois – trebuie să anunți poliția, înainte de a intra cu mașina în oraș.
Tennessee – este ilegal să împarți cu cineva parola ta de Netflix.
New York – șlapii nu se mai pot purta după ora 22.
Montana – dacă plimbi oile pe linia de cale ferată riști o amendă de 50.000 de dolari, iar dacă ești găsit vinovat de intenția de a bloca circulația feroviară în acest fel riști cinci ani de închisoare.
Louisiana – este ilegal să trimiţi o pizza cuiva. Încălcarea acestei legi este pedepsită cu o amendă în valoare de 500 de dolari.