coral

Emil Boc a anunțat în data de 16 iunie că municipiul Cluj-Napoca a depășit procentajul de 50% persoane vaccinate anti-COVID-19. Edilul a promis că odată ce acest prag va fi depășit, transportul public în comun în municipiu va deveni gratuit în fiecare vineri, începând de azi. 

coral

Astfel, campania Vinerea Verde începe de vineri, 18 iunie, iar clujenii pot circula cu transportul în comun în această zi fără bilet. 

A venit și Vinerea Verde. Am spus că atunci când rata de vaccinare depășește 50% prin votul dumneavoastă, de la ședința anterioară de Consiliul Local, am validat decizia Companiei de Transport Public ca împreună să implementăm, în premieră, în România, programul Vinerea Verde, adică «Stop! Vinerea mașina stă pe loc». Invitația e adresată tuturor clujenilor de a utiliza transportul în comun ca principală modalitate de mobilitate în orașul nostru. 

Viața la oraș are din fericire multe avantaje, dar și multe privațiuni. O privațiune este legată de mobilitatea sau transportul cu mașina personală. În toate orașele din lume, mai ales cele europene, transportul cu mașina personală este descurajat, din cel puțin două motive: poluează și ne afectează sănătatea (putem să ne lăsăm de fumat, dar nu putem ieși afară să spunem că mirosim aer curat dacă e poluat – putem face toți ceva ca aerul să fie mai puțin poluat) și mobilitatea alternativă la mașină ne oferă șansa să facem mai multă mișcare – lipsa de mișcare e o cauză importantă de îmbolnăvire. De aceea susțin mișcarea. 

Le mulțumesc colegilor pentru că au găsit soluția legală pentru un proiect pilot care nu mai există nicăieri în țară. Dragi clujeni, de vineri puteți circula cu Transportul în Comun din Cluj-Napoca fără bilet, gratuit”, a declarat Emil Boc în cadrul ședinței Consiliului Local de miercuri, 16 iunie. 

coral