În data de 7 iulie, o tânără de 22 ani, din comuna Dragu, judeţul Sălaj, a fost reţinută pentru 24 de ore de către poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Ulterior, a fost prezentată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Dej și a fost emis pe numele ei un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 3 iulie, femeia, împreună cu alte două tinere, ar fi pătruns și sustras dintr-o locuinţă din comuna Bobâlna, judeţul Cluj, 5.000 de euro, 2.900 lei și mai multe bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu estimativ de 36.000 lei. Pentru probarea activității infracționale, la data de 7 iulie a fost efectuată o percheziție domiciliară, context în care au fost descoperite şi ridicate bunuri (bijuterii) provenite din infracțiunea săvârşită, prejudiciul fiind recuperat parțial.
Celelalte două tinere implicate în comiterea faptei au fost identificate și sunt cercetate în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.