În data de 14 iulie, în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au fost sesizaţi de către un bărbat de 69 de ani, din municipiul Dej, despre faptul că, în timp ce se afla pe raza municipiului Dej, a fost deposedat prin violență de circa 1800 de lei și acte personale.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şi reţinut doi bărbaţi în vârstă de 22 și 25 de ani, din județele Bistrița Năsăud și Maramureș, şi o femeie de 21 de ani, din Dej, bănuiţi de comiterea faptei.
La data de 16 iulie, magistraţii Judecătoriei Dej au emis două mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile față de doi dintre aceștia. Cel de-al doilea bărbat a fost depistat și reținut la data de 16 iulie și urmează a fi prezentat în fața magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor trei persoane.